Foaierul Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova găzduieşte cea de-a patra ediţie a evenimentului "Zilele Carierei".
Oltenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă sunt aşteptaţi şi vineri, în intervalul orar 10 – 17, pentru a interacţiona în mod direct cu reprezentanţii companiilor aflate în căutare de angajaţi. Peste 15 companii de top sunt prezente la “Zilele Carierei”.
Evenimentul oferă craiovenilor acces la informaţii legate de oferta locurilor de muncă disponibile. “Zilele Carierei” reprezintă totodată şi un mediu optim pentru a îmbina două dintre cele mai importante elemente componente de pe piaţa muncii: cererea şi oferta.
“Evenimentul se adresează tuturor categoriilor sociale, atât șomerilor cât și persoanelor care ocupă deja un loc de muncă, atât celor cu experienţă cât şi tinerilor proaspăt absolvenţi care, în cadrul acestui eveniment, vor avea şansa de a obţine informaţii direct de la sursă”, a declarat Dorina Steinu, reprezentantul AIESEC.
Ofertele companiilor partenere vizează domenii precum: tehnic, comercial, informatic, dar urmăresc şi instruirea potenţialilor angajaţi, prin facilitarea accesului la cursuri de formare profesională, dezvoltare a competenţelor lingvistice şi programe de practică în străinătate.
“Compania noastră este germană, iar astăzi şi mâine este prezentă la Zilele Carierei cu diferite oferte de muncă, mai ales pentru iginerii programatori, dar şi pentru cei interesaţi de partea electronică”, a declarat Iulia Moschi, ofiţer de recrutare al firmei Hella.
“Ubisoft a venit cu o ofertă foarte mare de joburi disponibile, dar şi de cursuri pe care le vom începe anul acesta la Facultatea de Automatică. Joburile se adresează în special persoanelor care au terminat Facultăţile de Automatică şi de Informatică,pe partea de programare, celor cu cunoştinţă de design pentru partea de artă. Craiovenii sunt foart