Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valeriu Zgonea: "Traian Băsescu sacrifică interesele ţării pentru un joc politic ieftin"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 11 octombrie 2013 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor l-a atacat dur, în ziarul "ring", pe preşedintele Traian Băsescu, numindu-l pe acesta mincinos şi instigator.

"Traian Băsescu sacrifică interesele ţării pentru un joc politic ieftin. Pur şi simplu, sabotează actul de guvernare. Spre exemplu, şeful statului a atacat Guvernul Ponta pentru ineficienţa în atragerea de fonduri europene şi l-a lăudat pe Boc. Toate statisticile şi toate analizele specialiştilor în domeniul economic au arătat că, în mandatul de prim-ministru al lui Emil Boc, România a avut un grad de absorbţie a fondurilor europene de aproximativ 7%, în timp ce, într-un an şi jumătate de guvernare a Cabinetului Ponta, rata de accesare a banilor europeni s-a triplat, ajungând la aproape 25%", a declarat Zgonea.

"Pactul de coabitare nu înseamnă nimic dacă rămâne doar pe hârtie, iar Traian Băsescu îl calcă în picioare sistematic. În acest moment, aşteptăm o analiză corectă a acestui acord şi vom decide dacă mai este necesară sau nu menţinerea lui. Consider că nu are sens să intrăm în polemici cu un preşedinte care minte, instigă şi încalcă separaţia puterilor în stat. Mă întreb în ce ţară preşedintele statului apare la televizor şi ameninţă cu dosare penale?" - Valeriu Zgonea

Preşedintele Camerei Deputaţilor mai crede că dosarul lui Liviu Dragnea "este, de fapt, un dosar politic făcut împotriva celor 7,4 milioane de români care au votat la referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu".

Cât despre farmacia Parlamentului - un proiect foarte controversat -, Zgonea spune că demnitarii "nu vor fi subvenţionate sub nicio formă de stat".

"Vă asigur că nimeni din această clădire nu va fi tratat preferenţial. Ceea ce am dorit să facem a fost doar să răspundem unei solicitări venite din partea celor peste 2.000 de oameni care lucrează în această clădire şi care până acum nu aveau u

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum o ora
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 42 minute
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 2 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

21°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°