Un cântec popular bănăţean ne învaţă formula unei vieţi fericite: „Cu ce m-am ales în viaţă!?/ Cu ce-am băut, ce-am mâncat, ce am strâns în braţă!” Cântecul are succes la radio, la festivaluri, dar, mai ales la petreceri. Pentru că este un excelent pansament pe rana tuturor eşecurilor noastre.
Este încurajator să auzi că cele mai preţioase lucruri, conform cântecului, nu se pot tezauriza. Adică, poţi aduna mai multă băutură şi mâncare la un loc, dar, până ce nu le-ai consumat, nu sunt ale tale, iar, după ce le-ai consumat, nici atât. Ce să mai zicem de îmbrăţişări, care nu pot fi depozitate sub nicio formă, decât în amintire.
Ascultând versurile cântecului, te întrebi, la ce le-au folosit faraonilor piramidele, la ce-i foloseşte lui Videanu vila de la Snagov sau lui Gigi Becali palatul aurit. Nu mai zic de alte colosale averi pe care oameni de afaceri, strâns împletiţi cu politica, le-au adunat în ultimele două decenii. Constaţi că şi ei sunt stăpâni efemeri pe ziduri aurite şi că tot ce este preţios, până în ultima clipă de viaţă, sunt amintirile. Aşa te îndeamnă să cugeţi cântecul popular, cu pricina.
Trebuie să spun că nu sunt de acord, decât parţial, cu versurile cântecului. Şi aş reformula: „M-am ales cât am trăit / Cu ce-am văzut, ce-am citit şi cu ce-am iubit!”. Desigur, acesta ar fi un foarte scurt raport de activitate.
Cât despre viitor, în acest sfârşit de săptămână vreau să merg la meci, să merg la teatru, să ascult muzică, să scriu nişte chestii inteligente, să mă plimb în natură ca să regăsesc gustul măceşelor şi al poroambelor pişcate de brumă. Şi discuţiile fără rezultat, cu prietenii, despre sensul vieţii au pentru mine un farmec aparte. Sigur, nu o să le pot face pe toate, dar, mai e şi săptămâna următoare şi celaltă.
Toamna pare îngăduitoare. E încă pe la mijloc.
Un cântec popu