O alta problema serioasa a fost creata de reintrarea României în razboi de partea Aliatilor, dupa ce fortele germane au început sa bombardeze Bucurestiul, pe 24 august 1944. Acest fapt a fost considerat de Moscova un rau necesar, dar util, pentru ca puterea armatei române era prea mare ca sa fie lasata acasa si destul de importanta ca sa poata da un ajutor serios mai departe în razboi.

România a trimis pe front 538.536 militari si a suferit 167.525 de pierderi în campania de 8 luni, un efort militar care l-a depasit pe cel al aliatului francez sau chiar si pe cel al Italiei cobeligerante. Contributia militara la cauza aliata s-a situat pe locul patru pentru întreaga perioada a razboiului, depasita numai de URSS, Marea Britanie si SUA, si ar fi trebuit sa îi aduca statutul de stat cobeligerant.

Cobeligeranta i-ar fi adus un loc la masa negocierilor, lucru pe care autoritatile sovietice, ca si predecesorii rusi la 1878 si 1918, au luptat sa–l evite cu orice pret. De aceea, au pus veto la propunerile aliate de acordare a cobeligerantei si au impus un embargo asupra discutiilor referitoare la contributia militara a Romaniei, care a ramas în vigoare un sfert de secol.

Din nou, Transilvania a parut o moneda de schimb acceptabila pentru cobeligeranta care, data fiind prezenta covârsitoare a fortelor militare sovietice în tara, nu ar fi putut avea consecinte prea mari. Si distragerea atentiei de la eforturile de a schimba compozitia etnica din Basarabia si Bucovina de Nord se poate sa fi fost o cauza a sprijinului oferit de Moscova pretentiilor Ungariei.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial guvernul Rakosi-Nagy a aprobat operatiunile de infiltrare împotriva PCR. Agitatia si propaganda maghiara au continuat pe ideea ca Transilvania se va întoarce curând la Ungaria. Aceasta propaganda a fost în permanenta sprijinita de Moscova, având