Ieri, Universitatea „Ştefan cel Mare” a găzduit conferinţa cu tema „Construcţia europeană – Dimensiunea financiar-bancară”, susţinută de viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Bogdan Olteanu. Manifestarea a reprezentat o nouă etapă a proiectului „BNR – Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” şi s-a desfăşurat în cadrul evenimentelor care marchează aniversarea a 50 de ani de învăţământ academic în Suceava.
Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, prof. dr. ing. Valentin Popa, s-a declarat onorat că BNR, în turul său itinerant prin ţară, s-a oprit şi în Suceava. Popa a reliefat că proiectul este destinat studenţilor economişti şi cursanţilor şcolilor doctorale din domeniul ştiinţelor economice, adresându-se, în aceeaşi măsură, şi cadrelor didactice de specialitate.
„Universitatea a mai desfăşurat un proiect împreună cu Banca Naţională a României, acestea izvorând din dorinţa de comunicare a politicilor monetare şi fiscale pe care BNR le duce, pentru a le face mai bine înţelese pentru publicul larg. Obiectivul general este acela al îmbunătăţirii nivelului de cunoaştere în mediul academic, rolului, funcţiilor şi implicaţiilor deciziilor Băncii Centrale a României” a precizat rectorul Popa, accentuând că acest program îşi dovedeşte utilitatea în contextul evoluţiei recente a pieţelor financiare şi realităţilor economice contemporane.
Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, ca o recunoaştere a implicării Universităţii „Ştefan cel Mare” în programul amintit, a înmânat rectorului Valentin Popa o medalie cu însemnele Băncii Naţionale, „etalonul argint al BNR”. „Este o mică parte a salutului şi omagiului pe care Banca Naţională îl aduce universităţii sucevene cu ocazia aniversării de care, cu siguranţă, ne vom bucura cu toţii în aceste zile” a arătat Bogdan Olteanu, mulţumind pentru găzduire.
Viceguvernatorul BNR s-a declarat î