Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seismele din judeţul Galaţi NU au fost cauzate de exploatările petroliere

Publicat in Antena 3, vineri 11 octombrie 2013 ·

Seria de cutremure din judeţul Galaţi nu poate fi asociată cu influenţa exploatărilor petroliere din zonă, iar analiza probelor de apă potabilă arată că, dacă aceasta nu a corespuns standardelor de calitate, cauza este reprezentată de precipitaţiile masive, informează IGSU, potrivit Mediafax.

Concluziile aparţin reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi celor care îndeplinesc funcţii de sprijin, se precizează într-un comunicat de vineri al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

O altă concluzie este aceea că "martorii montaţi pe locuinţele afectate pentru monitorizarea situaţiei demonstrează că acestea nu au fost afectate de seismul produs în judeţul Vrancea".

IGSU mai precizează că măsurile ce urmează să fie luate referitor la situaţia din judeţul Galaţi vizează, în principal, identificarea profilului electrometric al solului, analiza în laborator a structurii solului, stabilirea profilului hidrogeologic al apelor subterane şi evaluarea efectelor fenomenelor manifestate asupra construcţiilor şi infrastructurii.

Veste bună pentru gălăţeni. Numărul şi intensitatatea seismelor au scăzut în ultimele zile

Informaţiile au fost făcute publice după ce la sediul IGSU a avut loc, joi, întrunirea grupului operativ constituit pentru evaluarea situaţiei create de activitatea seismică din judeţul Galaţi.

La întrunire au participat specialişti din Ministerul Educaţiei, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţei Publice, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, Institutul Geologic al României, Centrul Naţional de Cartografie, Institutul URBAN-INCERC, instituţii de învăţământ superior de profil şi IGSU.

Gheorghe Mărmureanu: Vrancea dansează la un cutremur de 6,5. Nu e nicio prob

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 7 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

BACALAUREAT 2024: Prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, are loc luni

Gandul acum 13 ore
Sesiunea iunie-iulie a examenului național de Bacalaureat din 2024 începe luni, 17 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Conform Ministerului Educației, peste 134.000 de candidați sunt așteptați să parti

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 6 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 7 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°