Mă număr printre cei ce afirmă că decalajul economic dintre naţiuni este legat, originar, de nivelul lor cultural diferit. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Teza că puterea militară şi economică reprezintă singurul izvor de autoritate şi de proiecţie a forţei nu se aplică automat: Grecia antică, bunăoară, a cucerit cultural imperiul roman imediat ce a fost cotropită de acesta: spre sfârşitul imperiului de pe Tibru, împăraţii purtau barbă, scriau greceşte şi visau să mute capitala la Atena... Cred că inteligenţa, creativitatea sau rafinamentul sunt arme de seducţie la fel de redutabile ca şi arsenalele nucleare. Ultimele pot cel mult distruge adversarul. Primele, îl pot fermeca durabil, prefăcându-l în aliat. Cu forţa brută s-a impus URSS în Estul Europei, fără să câştige vreodată inimile supuşilor săi vremelnici. Americanii au pierdut unele războaie, dar au generat fascinaţia unui "vis" specific lor pe toate meridianele planetei.
Ce înseamnă însă o putere spirituală ? Valori morale traduse politic şi legislativ, desigur. Dar şi libertate fructificată în opere de artă, în literatură sau în filozofie. Or, la asemenea performanţe nu se ajunge fără o religie a culturii. Pentru ca o naţiune să iasă din barbarie, mizerie sau doar din banalitatea supravieţuirii, ea are nevoie de mai multe generaţii creatoare, adică de o elită intelectuală sprijintă de coroană (unde e cazul), de guverne, de bănci şi academii, de întreaga societate. Mai are nevoie de şcoli excelente, cu dascăli competenţi, care transmit cunoaşterea pasionat şi formează caractere solide. Tot aici trebuie aminitite bibliotecile – de la cele naţionale, menite să tezaurizeze ansamblul memoriei colective – până la cele specializate, sau dedicate marelui public. România modernă s-a definit prin cultură: armate prea puternice nu a posedat niciodată. Între 1850 şi 1950 a trecut un secol de creaţie în ştiinţele exact
