Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de bună este APA pentru organism?

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 11 octombrie 2013 ·

Deşi în privinţa apei se presupune în mod normal că poate fi consumată în orice cantitate şi în orice condiţii fără să dăuneze în vreun fel organismului, există mai multe riscuri ale apei asupra sănătăţii de care nu suntem tot timpul conştienţi, scrie Mediafax. Bisfenol A

Această substanţă chimică, în general cunoscută sub prescurtarea BPA, care se găseşte în unele sticle din plastic, se poate scurge în mâncăruri şi băuturi, ridicând riscuri de sănătate în special în cazul sugarilor şi al copiilor, potrivit Institutului britanic de ştiinţe ale sănătăţii şi mediului, screie huffingtonpost.co.uk.

Deşi există apă comercializată şi în sticle fără BPA, unii experţi avertizează că şi acest tip de sticle poate elibera chimicale nedorite în apă, în cazul expunerii la soare, la microunde sau în cazul contactului cu maşinile de spălat vase.

Folosirea aceleiaşi sticle fără să fie spălată

O sticlă refolosibilă este o alternativă rentabilă şi ecologică la recipientele de unică folosinţă, cu condiţia să fie păstrată curată. Bacteriile preferă locurile cu o căldură şi umiditate ridicate, deci o sticlă aproape goală căreia i-ai pus capacul peste noapte şi pe care o umpli a doua zi cu apă va fi un mediu îmbietor pentru bacterii. Soluţia ar fi spălarea regulată a sticlei cu apă fierbinte şi săpun. Îndulcitorii

Atunci când vrem să îndulcim sau să aromăm apa, este recomandat să ne ferim de produse cu aşa-zişii îndulcitori naturali, pe care să le înlocuim cu o felie de lămâie proaspătă. Consumul exagerat de apă

Deşi poate părea greu de crezut, prea multă apă poate ridica riscuri de sănătate. Un exemplu este hiponatremia, care apare atunci când nivelurile de sodiu din organism scad foarte mult, iar celulele încep să se umfle. Netratată, hiponatremia poate duce la convulsii şi comă. Astfel de cazuri apar, într-adevăr, foarte rar şi doar când bem doze foarte ma

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 3 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

24°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°