Cei interesati de achizitionarea unui automobil electric pot aplica la Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) pentru obtinerea unei reduceri de 12.000 de lei, fiind disponibile 100 de tichete de reducere, in cadrul unui nou program al Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice (MMSC). Ordinul ministrului Mediului pentru aprobarea Ghidului de finantare a Programului de promovare a vehiculelor de transport nepoluante si eficiente din punct de vedere energetic a fost publicat joi, 10 octombrie, in Monitorul Oficial.
Potrivit ghidului, ecotichetul de 12.000 de lei se acorda la achizitionarea unui autovehicul nou (autoturism, autoutilitara usoara sau autospeciala usoara) propulsat de un motor electric, cu alimentare de la o sursa electrica.
Se pot inscrie la AFM pentru obtinerea ecotichetului persoane fizice si juridice, unitati administrativ-teritoriale si institutii publice , care, dupa ce le sunt aprobate dosarele, trebuie sa se inscrie la un producator validat de AFM in termen de 20 de zile (persoanele fizice) si respectiv de 45 de zile (persoanele juridice).
Dupa primirea confirmarii de alocare a ecotichetului, producatorul validat are obligatia sa demareze si sa finalizeze procedura de achizitionare a autovehiculului nou in termen de 30 de zile, fara a se depasi data de 15 decembrie a anului in curs.
In total, AFM va distribui anul acesta 100 de ecotichete prin Programul de promovare a vehiculelor de transport nepoluante si eficiente din punct de vedere energetic.
Ecotichetul nu este transferabil, dar un solicitant poate aplica pentru mai multe tichete , in functie de numarul de autovehicule electrice noi pe care doreste sa le achizitioneze. Diferenta de pret poate fi acoperita de beneficiarii ecotichetelor prin surse proprii si/sau surse financiare complementare - credite bancare sau leasing.