Peste 50 de ani, nu se mai uită nimeni la filme. (…) Filmele vor fi altceva. Cel mai recent film al lui Corneliu Porumboiu este genul acela de film ideal de ţinut aproape de suflet ca pe ceva foarte drag, esenţial, de nepreţuit. Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism te pune pe gânduri şi parcă ţi-ai dori ca secvenţele să fie mai lungi pentru a atinge profunzimea discuţiilor. Pe de altă parte, stai să te gândeşti la cât de bine e dozat totul, cum a gândit Porumboiu fiecare secvenţă, fiecare încadratură, fiecare replică şi gest, cum orice element în plus ar strica armonia. Este filmul de care ai nevoie în zgomotoasa ofertă din cinematografe. Un film lent, pe care îl digeri şi îl rumegi încetul cu încetul, până la esenţă. Genul acesta de cinema are efect catartic. Secvenţa de început îi urmăreşte pe Paul şi Alina (regizorul şi actriţa din rolul principal). Lucrează la un film şi discută despre secvenţa nud pe care Paul intenţionează să o filmeze a doua zi. Bucureştiul noaptea, camera de filmat e înţepenită pe bancheta din spate, lumină obscură şi două profiluri. Cei doi analizează felul în care filmatul pe peliculă a influenţat capital conceptul de film. Cum rola de film poate imprima doar 11 minute, restricţionarea filmării unei duble vine de la sine. De altfel, niciuna dintre cele 18 secvenţe ale filmului lui Porumboiu nu depăşeşte 11 minute. Iar această limitare a determinat un anume mod de a face cinema, un mod de a privi lumea, de a o gândi. Digitalul şi infinitele sale resurse vor transforma radical maniera de a face cinema. Realitatea creionată va putea fi mult mai fidelă. Tot ce face Porumboiu este să analizeze în profunzime realizarea filmului, a modului în care te raportezi la spectatori, a ceea ce transmiţi, dar mai ales cum transmiţi. De ce aşa şi nu altfe Publicitate l, de ce un asemenea gest şi nu unul dublat sau mult mai simplist. Po