Alex Bobeş, tânărul care a fondat Taxi Gratis, primul serviciu de taximetrie gratuită din România, susţine că găseşte cu greu colaboratori dornici să se ofere voluntari în proiect, iar în ultima vreme, din motive personale, ritmul implicării sale a scăzut.
"Sunt singura persoană care face asta în România şi îmi e greu să găsesc colaboratori pentru că oamenii au un loc de muncă, iar timpul şi reursele lor sunt preţioase. Unii m-au sunat să-mi ceară maşină ca să se implice în proiect. Eu nu am de unde să le dau", spune Alex Bobeş, care până în prezent a transportat gratuit peste 60 de persoane cu probleme financiare.
Serviciul de taximetrie de urgenţă inaugurat în luna aprilie se adresează exclusiv clienţilor care au probleme de sănătate sau urgenţe, bătrânilor, nevăzătorilor şi celor fără posibilităţi financiare.
Alex Bobeş spune că în ultima vreme, din cauza unor probleme personale, nu a mai putut să se implica la fel de activ în proiect, însă intenţionează să păstreze serviciul oferit.
„Ideea a venit spontan pentru că şi eu am avut nevoie de un astfel de serviciu şi nu m-a ajutat nimeni. Am început cu un prieten cu maşinile personale, dar el s-a retras din lipsă de timp şi acum am rămas doar eu”, spune tânărul de 23 de ani. Boabeş primeşte între una şi patru comenzi pe zi, iar în restul timpului lucrează în ture de noapte la o companie IT din Bucureşti. În prezent serviciul este disponibil în sectoarele 2 şi 3, iar toate costurile sunt suportate de tânărul filantrop. „Plătesc cam 1.500 de lei lunar pe benzină. Oamenii au fost la început reticenţi pentru că există percepţia că nimic nu este gratis. Acesta este un proiect unic în România şi poate chiar în lume”, mai spune Alex Bobeş.
Tânărul spune că prietenii s-au declarat iniţial împotriva proiectului, susţinând că ar fi o risipă d