Deja calificat la Mondiale, prioritatea lui Van Gaal este să ducă în Brazilia o echipă cât mai solidă şi de aceea are de gând să facă experimente.
Aşa că selecţionerul batav are de gând să vadă cât mai mulţi jucători la lucru în ultimele două meciurile din preliminarii, cu Ungaria şi Turcia. Ce înseamnă asta? Că sunt şanse să vedem echipe mult diferite ale batavilor, vineri, la Amsterdam (21.30), şi marţi (21.00), la Istanbul. De altfel, Van Gaal a explicat-o foarte clar, într-o conferinţă de presă: „În afară de Robben, Van Persie şi Strootman, toţi ceilalţi trebuie să demonstreze că-şi merită biletul de Brazilia. Aceste meciuri care au mai rămas sunt ca nişte partide de test pentru ei, iar jucătorii ştiu şi ei foarte bine asta“.
Van Persie şi De Jong, titulari cu Turcia
Cu excepţia celor trei nominalizaţi, niciun jucător olandez nu e sigur pe locul său de titular. Nici măcar portarii. „Cu Van Marwijk, ştiam exact care era ordinea. Veneam la lot, ne antrenam, dar Stekelenburg era numărul 1. Van Gaal nu e aşa. Îi oferă şansă celui mai bine pregătit“, a spus ieri şi Michel Vorm, portarul lui Swansea, al cincilea goalkeeper testat într-un an de Van Gaal! Cum Ungaria nu pare capabilă să producă surpriza la Amsterdam, sperăm că selecţionerul batav va folosi echipa mai puternică la Istanbul. Cel puţin doi jucători importanţi vor fi sigur acolo, „închizătorul“ De Jong, pe care Van Gaal l-a chemat special pentru acest meci, şi golgheterul Van Persie, accidentat uşor la un deget de la picior. „O decizie în privinţa lui o voi lua în ultimele ore dinaintea partidei de vineri, în funcţie de starea sa. Dar sigur va fi refăcut până marţi. Îl iau la Istanbul, pentru că, pentru mine, căpitanul are un rol şi un mesaj important de transmis pe teren“, a anunţat Van Gaal.
Turcii sunt cu urechile la Amsterdam şi în Andorra
Turcii sunt şi ei „cu urechile la A