Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câţi bucureşteni au fost MUŞCAŢI de câini în octombrie

Publicat in Ziarul Ring, vineri 11 octombrie 2013 ·

Aproape 200 de persoane, dintre care 113 bucureşteni, s-au prezentat, în octombrie, la Centrul Naţional Antirabic al Institutului "Matei Balş" din Capitală, fiind muşcate de câini, dar şi de alte animale, cu 28 la sută mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, informează spitalul.

Potrivit statisticilor prezentate de Centrul Naţional Antirabic, până în 10 octombrie, la ora 15.00, în unitatea medicală s-au prezentat 197 de persoane care au fost muşcate de câini, pisici sau alte animale.

Uite câţi CÂINI maidanezi au fost ADOPTAŢI până acum din adăposturile primăriei

Dintre acestea, 113 sunt din Bucureşti, iar 84 din provincie, 179 fiind adulţi, iar 18 copii.

De câinii fără stăpân au fost muşcate 83 de persoane, în timp ce alte 80 au venit la spital după ce au fost muşcate de proprii câini. În plus, 28 de persoane au fost muşcate de pisici, iar şase, de alte animale.

Faţă de prima decadă a lunii octombrie 2012, numărul de persoane muşcate de câini a scăzut cu 28 la sută, arată statisticile citate.

Totodată, faţă de primele 10 zile din septembrie, numărul de persoane muşcate a scăzut cu 22 la sută.

Aproape 200 de persoane, dintre care 113 bucureşteni, s-au prezentat, în octombrie, la Centrul Naţional Antirabic al Institutului "Matei Balş" din Capitală, fiind muşcate de câini, dar şi de alte animale, cu 28 la sută mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, informează spitalul.

Potrivit statisticilor prezentate de Centrul Naţional Antirabic, până în 10 octombrie, la ora 15.00, în unitatea medicală s-au prezentat 197 de persoane care au fost muşcate de câini, pisici sau alte animale.

Uite câţi CÂINI maidanezi au fost ADOPTAŢI până acum din adăposturile primăriei

Dintre acestea, 113 sunt din Bucureşti, iar 84 din provincie, 179

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 16 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum 26 minute
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°