În urma iniţiativei celor de la Rezident Ex de a organiza un turneu naţional bazat pe cele mai multe solicitări venite din diverse localităţi, fanii muzicii rock din România au avut ocazia să-şi aleagă singuri oraşele în care vor cânta îndrăgiţii “brigadieri”. Selecţia nu a fost uşoară, atât din cauza solicitărilor numeroase venite într-un timp relativ scurt, cât şi din pricina dificultăţilor de a găsi locaţii potrivite în oraşele selectate şi de a le “lega” cursiv şi eficient. Aşadar, în perioada 24 octombrie- 9 noiembrie Kempes, Tavi, Chris, Matt & Vali cântă în zece oraşe. Pe 2 noiembrie vor ajunge şi în Buzău, în Club No Limit, la cererea fanilor. “Desigur că n-am putut acoperi toate solicitările fanilor şi de aceea promitem că vom reveni. Au fost cereri pline de farmec, de afecţiune şi originalitate. Şi cum în concepţia noastră nimic nu rămâne nerăsplătit, fanii care au trimis asemenea solicitări vor avea parte chiar în timpul acestui turneu de mari surprize, chiar dacă nu vom cânta în oraşele lor. Continuăm campania de susţinere a mişcării rock şi de selecţie a trupelor şi soliştilor care vor cânta alături de noi în acest turneu”, spun “rezidenţii”.
O altă premieră este aceea că, membrii formaţiei au au hotărât să invite una- două (sau poate chiar trei formaţii) din oraşele în care vor cânta, inclusive din Buzău, pentru a cânta în aceeaşi seară cu ei. “Romania Rock Live” va fi titlul CD-ului ce va cuprinde cele mai reuşite compoziţii din recitalurile invitaţilor dar şi piese Rezident EX. ●
În urma iniţiativei celor de la Rezident Ex de a organiza un turneu naţional bazat pe cele mai multe solicitări venite din diverse localităţi, fanii muzicii rock din România au avut ocazia să-şi aleagă singuri oraşele în care vor cânta îndrăgiţii “brigadieri”. Selecţia nu a fost uşoară, atât din cauza solicitărilor numeroase venite într-un timp relat