A eliminat pedepsele pentru „propagandă homosexuală” și a instituit puncte de control la linia administrativă de pe Nistru.
Parlamentul a pus punct în două chestiuni spinoase din relaţia Chişinăului cu Bruxellesul: a eliminat din legislaţie nişte pedepse după modelul rusesc pentru „propagandă homosexuală” şi a instituit puncte migraţionale de control pe linia administrativă care separă cele două maluri ale Nistrului. Ambele legi au fost votate în lectură finală, dar în lipsa opoziţiei comuniste. În loc să participe la şedinţă, deputaţii comunişti s-au alăturat unui protest al preoţimii împotriva primei dintre cele două legi votate. Relateaza Liliana Barbăroşie.
Pedepsele pentru „propagandă homosexuală” anulate vineri au fost instituite pe neobservate în luna mai, urmare a iniţiativei unor deputați liberal-democrați și democrați.
Ele fuseseră promulgate şi de președintele Nicolae Timofti când mai multe organizaţii neguvernamentale în domeniul protecţiei drepturilor omului au atenţionat că sunt similare celor din Rusia criticate cu fermitate de Occident şi pedepsele reduc la zero legislația antidiscriminare adoptată anul trecut pentru îndeplinirea condițiilor de liberalizare a vizelor europene.
Avocatul parlamentar Anatolie Munteanu care a critica şi el măsurile, a propus anularea lor, iar joi parlamentul a trecut propunerea de prima lectură.
În ciuda opoziţiei comuniştilor, care au spus că majoritarii au mai făcut un pas în promovarea homosexualităţii.
„În mai aţi introdus pedepsele, acum le excludeţi. Este clar că faceţi următorul pas în propagarea acestor relaţii care sunt neconforme constituţiei şi altor legi,” spunea ieri în Parlament deputatul comunist Igor Vremea.
Protest anti-gay la Parlament, 11.10.2013 x Protest anti-gay la Parlament, 11.10.2013 Vineri, însă, deputaţii care a