Roşia Montană este miza unui val imens de sinceritate activă.
Un val care i-a luat pe zeci de mii de cetăţeni din capitala Ardealului, care au decis să îşi exprime în stradă refuzul faţă de exploatarea minieră a grupului Gold Corporation, care ar distruge ireversibil peisajul, valorile culturale şi istoria, viaţa în Roşia Montană. De la 1 septembrie, oameni de peste tot se alătură Rezistenţei din Apuseni şi vedem cum virusul ăsta, numit "Uniţi, salvăm Roşia Montană!", se răspândeşte de la Bucureşti la Cluj, de la Timişoara la Bârlad, de la Tecuci la Milano, de la New York la Paris, de la Tokyo la Istanbul, de la moţi la toţi. Eu particip la protestele din Cluj, unde trăiesc recunoştinţă, bucurie, speranţă şi încredere tot mai mare în faptul că Roşia Montană este, deja, salvată.
Pentru fiecare om din stradă, fie că e adult sau elev, pensionar sau corporatist, activist sau artist, chimist sau arheolog, tată sau fiu, mamă sau soră, profesor sau student, Roşia Montană reprezintă o luptă unică. De aceea, duminică de duminică, mă plimb dintr-un capăt la celălalt al marşului şi înapoi, ca să-i întreb pe oamenii din stradă ce reprezintă Roşia Montană pentru ei.
Profesorul Ioan Piso, istoric, director al "Muzeului de Istorie a Transilvaniei", între anii 1997 şi 2011: "Roşia Montană este un simbol pentru care se ridică acum întreaga ţară. Prin Roşia Montană, noi înţelegem să nu ne mai lăsăm jefuiţi de bogăţiile ţării, să nu ne mai lăsăm umiliţi de toţi hoţii. Eu sunt istoric şi trebuie să trăiesc aceste clipe. Sistemul mafiot a cuprins ţara ca un cancer, de sus până jos. De vină este modul în care sunt recrutaţi oamenii politici. Nu poţi candida nici măcar pentru un post de consilier dintr-o amărâtă de comună, dacă nu pui banii pe masă. Cred că se poate vedea acum, pe străzile Clujului, cât de mare este prăpastia dintre conducători şi popor. Aceşti
