Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politicienii dau vina unii pe alţii pentru blocajul Autostrăzii Transilvania VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 11 octombrie 2013 ·

Compania Naţională de Autostrăzi a anunţat că nu există fonduri pentru începerea lucrărilor la tronsonul de autostradă Gilău-Nădăşelu. Asta deşi contractul a fost semnat încă din luna aprilie, cu două firme ale celebrului "rege al asfaltului", Dorinel Umbrărescu. Primarul Emil Boc spune că este o bătaie de joc la adresa Clujului, în timp ce USL pune lipsa banilor în cârca guvernării PDL.

Reprezentanţii Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale au precizat că, în contextul crizei economice, nu sunt fonduri suficiente pentru începerea lucrărilor la tronsonul Gilău - Nădăşel din Autostrada Transilvania. Lucrările au fost amânate pe termen nelimitat, până la identificara surselor de finanţare.

NU SUNT BANI

SURSA: Mediafax

"În contextul actualei crize economice, fondurile alocate de la bugetul de stat pentru obiectivul de investiţii Autostrada Braşov-Cluj-Borş nu au putut asigura începerea lucrărilor pentru secţiunea 3A1 Gilău - Nădăşelu km 0+000 - km 8+700, astfel a fost amânată începerea lucrărilor de execuţie până la identificarea şi asigurarea fondurilor necesare", au transmis oficialii CNADNR.

Anunţul a stârnit nemulţumirea fostului premier Emil Boc, care spune că actualul Guvern umileşte Transilvania.

"Bucureştiul sfidează din nou Clujul", spune Boc. "Îl umileşte pentru că nu ne trebuie decât ceea ce merităm. Adică pe măsura contribuţiei pe care Transilvania o are la bugetul de stat, în aceeaşi măsură să se susţină lucrări de investiţii".

În replică, senatorul PSD Alexandru Cordoş susţine că nu sunt bani tocmai din cauza fostei guvernări şi a datoriilor achitate în acest an către compania Bechtel. "Nici n-au cum să fie bani", spune Cordoş, "pentru că cei care critică astăzi că nu există bani ar trebui să se gândească că au întrerupt ani de zile lucrul la Autostrada Transilvania. Noi am plăit creanţe uriaşe, de miliarde în

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum o ora
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum o ora
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

CCR anunță că a primit o cerere depusă de avocații lui Călin Georgescu de reluare a turului II al prezidențialelor

HotNews acum 29 minute
Avocații lui Călin Georgescu au depus vineri, 10 ianuarie, o cerere la Curtea Constituțională prin care cer judecătorilor constituționali să dispună „reluarea de îndată” a turul II al alegerilor prezidențiale din 8 decembrie 2024, despre care spun c

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum 2 ore
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum o ora
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum o ora
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Zeljko Kopic şi-a prelungit contractul cu Dinamo

News.ro acum o ora
FC Dinamo a anunţat, vineri, că tehnicianul Zeljko Kopic şi-a prelungit contractul. “Astăzi, antrenorul principal al clubului Dinamo 1948 Bucureşti a semnat prelungirea contractului până în vara lui 2028!”, a precizat gruparea bucureşteană. Sosit la

Care sunt domeniile vizate de controalele ITM în 2025?

Wall-Street.ro acum 39 minute
Care sunt domeniile vizate de controalele ITM? Specialiștii PWC spun că elementul de noutate din 2025 este zona întreprinderilor mici care au resurse limitate și unde riscurile nu sunt cunoscute sau nu sunt evaluate corect, iar protecția salariațilo

Prognoza meteo: Vreme mai caldă decât e normal, până aproape de jumătatea lunii februarie

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei din calendar, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, estimează meteorologii, care au publicat vineri pro

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 4 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Vremea

București
acum

vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°