Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Recuperare a Creanţelor (ONPCCRCI) din cadrul Ministerului Justiţiei, în cooperare cu Iniţiativa STAR (iniţiativă comună a Băncii Mondiale şi a UNODC – Oficiul Naţiunilor Unite împotriva Drogurilor şi Criminalităţii), a organizat astăzi prima reuniune strategică la nivel înalt în materia recuperării creanţelor provenite din infracţiuni Sursa: MARIAN ILIE
În deschiderea reuniunii, ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, precum şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, au reafirmat intenţia autorităţilor române de a confisca şi recupera bunurile obţinute din infracţiuni, prin exploatarea la maxim a instrumentelor legale aflate la dispoziţia sistemului judiciar, informează Biroul de presă al Ministerului Justiției.
"Recuperarea bunurilor provenite din infracţiuni trebuie să fie o prioritate a fiecărui procuror şi m-am bucurat atunci când am văzut că această prioritate a fost trecută în proiectele manageriale ale şefilor Ministerului Public şi DNA. Este nevoie, în primul rând, de o schimbare de optică la nivelul parchetelor şi instanţelor pentru că un infractor ajuns în spatele gratiilor nu înseamnă că s-a făcut cu adevărat dreptate cât timp el rămâne cu banii, iar noi, contribuabilii, plătim costurile. Comiterea unei infracţiuni înseamnă nu doar asumarea riscului că vei face puşcărie ci şi pe cel că vei pierde tot, că vei ajunge să plăteşti la propriu pentru ceea ce ai făcut, iar în această situaţie nu mai este rentabil să încalci legea, iar asta înseamnă prevenţie. Există legislaţia necesară, există sprijinul experţilor din cadrul Ministerului Justiţiei şi al partenerilor internaţionali, trebuie doar să trecem la treabă, iar acesta este mesajul meu ca ministru al justiţiei pentru fiecare procuror: nu vă mulţumiţi să-i trimiteţi în spatele gratiilor pe