Primarul Decebal Bacinschi, alături de funcționarii de la serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Focșani, a avut ieri o a doua întâlnire cu operatorii de telecomunicații care funcționează pe raza municipiului, respectiv UPC, RCS&RDS și BP&Office. Această întrevedere, la fel ca și prima, a avut ca scop punerea de acord asupra modului de lucru și a detaliilor tehnice privind coborârea firelor de pe stâlpi în subteran, pentru alinierea la prevederile legale în vigoare și pentru respectarea celor două hotărâri de Consiliu Local care au fost adoptate în acest sens în luna iulie la Focșani. Potrivit acestora, operatorii de cablu, tv, internet, telefonie au obligația ca, în termen de doi ani, să îngroape toate rețelele care atârnă acum pe stâlpi.
Întrucât în prezent, în cartierul Sud, dar și în zonele Laminorul, Mândrești și pe bulevardele Brăilei și Unirii sunt șantiere deschise, operatorii de telecomunicații au fost sfătuiți de municipalitate să ”profite” de șanțurile gata săpate pentru a-și introduce tubulatura și echipamentele pentru racordarea clienților, în subteran, urmând ca ulterior să fie coborâte și firele de pe stâlpi. ”Vreau să facem un lucru bun, corect, de aceea vreau să mă consult cu dumneavoastră, care sunteți specialiști în acest domeniu. Vedeți ce lucrări sunt urgent acum de făcut și veniți cu soluții pentru a vă monta rețelele, faceți-vă acum lucrarea, cât se poate. Cel mai bine ar fi ca toți să interveniți în același timp pe o stradă, să vă coordonați lucrările. Vreau să veniți cu o soluție tehnică pe care să o aplicăm pe Bulevardul Brăilei, în zona de implementare a PIDU, în Sud, Laminorul și Mândrești și una pentru zonele unde noi am reabilitat deja, cum este Independenței”, le-a cerut operatorilor de cablu primarul Decebal Bacinschi.
Edilul le-a atras atenția ”cabliștilor” că s-au desfășurat haotic în oraș, uneori