În municipiul Botoşani va avea loc mâine o campanie de colectare a Deşeurilor de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE), organizată de Asociaţia RoRec, în parteneriat cu Primăria Botoşani, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM), Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Palatul Copiilor - Cercul Protecţia Mediului şi Cercul de Orientare Turistică. Potrivit celor precizate de Simona Ghiga, reprezentant local RoRec, vor fi amenajate puncte provizorii de colectare în parcarea Magazinului Elvila, şcolile 10, 11, 17 şi Liceul de Cooperaţie, care vor fi deschise între orele 10.00-17.00. Cei cu deşeuri voluminoase pot cere preluarea de la domiciliu, la numărul gratuit 0800 444 800. Persoanele care vor renunţa la DEEE-uri vor participa la o tombolă cu premii constând în obiecte utile în gospodărie. Cristina Kashyap, reprezentant al APM, a arătat că în 2012, în judeţ, s-au strâns 164 de tone de DEEE-uri. Ţinta la nivel naţional este de patru kilograme de DEEE pe cap de locuitor.
În municipiul Botoşani va avea loc mâine o campanie de colectare a Deşeurilor de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE), organizată de Asociaţia RoRec, în parteneriat cu Primăria Botoşani, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM), Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Palatul Copiilor - Cercul Protecţia Mediului şi Cercul de Orientare Turistică. Potrivit celor precizate de Simona Ghiga, reprezentant local RoRec, vor fi amenajate puncte provizorii de colectare în parcarea Magazinului Elvila, şcolile 10, 11, 17 şi Liceul de Cooperaţie, care vor fi deschise între orele 10.00-17.00. Cei cu deşeuri voluminoase pot cere preluarea de la domiciliu, la numărul gratuit 0800 444 800. Persoanele care vor renunţa la DEEE-uri vor participa la o tombolă cu premii constând în obiecte utile în gospodărie. Cristina Kashyap, reprezentant al APM, a arătat că în 2012, în judeţ, s-au strâns 164 d