Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Elevii Colegiului Auto au discutat despre spaţiul cosmic

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

Elevii Colegiului Tehnic Auto „Traian Vuia“ au marcat, în perioada 7-10 octombrie, Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic. Ei au participat la discuţii on-line, cu colegi din alte ţări, despre posibilităţile de colonizare a spaţiului. Discuţiile au avut loc prin intermediul unui site, care încurajează schimbul de idei între copiii care fac parte din diferite culturi şi societăţi. „Scopul urmărit de cadrele didactice organizatoare este promovarea educației cu privire la spațiul cosmic, antrenând copii în diverse activități printre care: construirea unui cadran solar, vizionări de materiale documentare, confecţionarea unor machete, realizarea unei expoziţii de desene ale elevilor şi nu în ultimul rând realizarea unui site care să furnizeze informaţii despre desfăşurarea proiectului din cadrul World Space Week“, se arată într-un comunicat de presă al Colegiului Auto.

Adunarea Generală a ONU a stabilit, în 1999, ca Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic să aibă loc în fiecare an între 4-10 Octombrie. Aceste date marchează două evenimente: pe 4 octombrie 1957 a avut loc lansarea primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1, iar pe 10 octombrie 1967 a avut loc Semnarea Tratatului asupra principiilor care guvernează activitățile statelor în explorarea pașnică a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești.

Elevii Colegiului Tehnic Auto „Traian Vuia“ au marcat, în perioada 7-10 octombrie, Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic. Ei au participat la discuţii on-line, cu colegi din alte ţări, despre posibilităţile de colonizare a spaţiului. Discuţiile au avut loc prin intermediul unui site, care încurajează schimbul de idei între copiii care fac parte din diferite culturi şi societăţi. „Scopul urmărit de cadrele didactice organizatoare este promovarea educației cu privire la spațiul cosmic, antrenând

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 2 ore
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 2 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 3 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 6 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum o ora
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 11 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 11 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Administrația Trump oferă 1.000 de dolari migranților care pleacă voluntar din SUA

Adevarul acum 4 ore
Administrația Trump lansează un program prin care migranții aflați ilegal în Statele Unite pot primi un stimulent financiar de 1.000 de dolari, plus sprijin pentru transport, dacă aleg să se întoarcă voluntar în țara de origine. Această măsură ar fi

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 4 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°