Ultimii doi lei care i-au aparţinut cunoscutului interlop Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, încarcerat în luna februarie şi care rămăseseră miercuri la grădina zoologică de la Bucov, din apropiere de Ploieşti, au ajuns joi la Parcul Zoologic de la Gârboavele de lângă Galaţi.
Este vorba despre un mascul şi o femelă, fiecare de câte doi ani şi şapte luni, puii perechii aduse în urmă cu o zi la Galaţi, tot de la Bucov.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, Florin Matei, şi aceste două feline au fost tranchilizate înainte de a fi transportate în adăpostul acoperit pentru că deveniseră agitate din cauza drumului, la fel cum s-a întâmplat şi cu părinţii lor, un mascul de zece ani şi o femelă de şapte ani aduşi miercuri.
Puii de leu vor sta separat într-un adăpost, la fel ca şi părinţii lor, până când se vor adapta noilor condiţii. Administratorul Zoo Galaţi, Levente Szekely, a declarat că se va trasa un gard interior între adăposturi pentru a separa cei patru lei care i-au aparţinut lui Nuţu Cămătaru, de ceilalţi şase ai Parcului Zoologic de la Gârboavele.
'Le vom monitoriza gradul de adaptabilitate urmând ca în viitor să vedem cum vom proceda. Deocamdată, cele două familii vor fi despărţite printr-un gard interior', a spus Szekely.
Transferul celor patru lei de la Bucov la Galaţi s-a făcut pentru că în parcul prahovean nu sunt condiţii pentru ca aceştia să ierneze, iar la Gârboavele tocmai s-a finalizat modernizarea parcului zoologic pe baza unui proiect european.
Animalele au fost ridicate de autorităţi de pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru, unde erau ţinute ilegal, în luna februarie când acesta a fost încarcerat. Transferul lor de la Bucov la Galaţi şi adăpostirea în parcul zoo de la Gârboavele s-a făcut pe baza unui pr