Pactul de colaborare dintre preşedinte şi premier nu înseamnă nimic dacă rămâne doar pe hârtie, iar Traian Băsescu îl calcă în picioare, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, într-un interviu acordat pentru "ring". El se mai întreabă în ce ţară preşedintele statului apare la televizor şi ameninţă cu dosare penale.
Domnule preşedinte, care ar fi motivul real al ultimelor atacuri ale şefului statului la adresa USL şi a primului-ministru?
Traian Băsescu sacrifică interesele ţării pentru un joc politic ieftin. Pur şi simplu, sabotează actul de guvernare. Spre exemplu, şeful statului a atacat Guvernul Ponta pentru ineficienţa în atragerea de fonduri europene şi l-a lăudat pe Boc. Toate statisticile şi toate analizele specialiştilor în domeniul economic au arătat că, în mandatul de prim-ministru al lui Emil Boc, România a avut un grad de absorbţie a fondurilor europene de aproximativ 7%, în timp ce, într-un an şi jumătate de guvernare a Cabinetului Ponta, rata de accesare a banilor europeni s-a triplat, ajungând la aproape 25%. Mai mult, de sistarea programelor operaţionale de absorbţie a banilor europeni se fac responsabile guvernele conduse de Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu. Reprezentanţii Comisiei Europene au constatat, la acel moment, grave situaţii de corupţie. Acum există un set întreg de indicatori care confirmă bunul mers al economiei de la preluarea guvernării de către USL.
Mai este necesară menţinerea pactului de coabitare dintre primul-ministru şi preşedinte?
Semnarea acordului de colaborare instituţională cu preşedintele Traian Băsescu a permis îndeplinirea unui obiectiv, acela de a evita intrarea într-o nouă criză constituţională şi politică. Dar acest pact nu înseamnă nimic dacă rămâne doar pe hârtie, iar Traian Băsescu îl calcă în picioare sistematic. În