Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atlasul creaturilor ciudate

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

Uneori viaţa capătă cele mai ciudate forme şi de multe ori noi nici nu aflăm asta. De cele mai multe ori, nu reuşim să observăm, să ne informăm sau să fim atenţi la ea, şi trecem cu vederea vietăţile uimitoare alături de care trăim pe Terra, conform www.descopera.ro. De fapt, nici dacă am avea timpul şi resursele necesare, tot nu am avea posibilitatea să ne întâlnim cu toate speciile de animale cunoscute. Tocmai de aceea, am făcut această listă a unor animale pe care nu toată lumea le ştie şi pe care nu prea avem şanse să le întâlnim. Fie că sunt bizare şi au comportamente ce nu ne permit să le observăm în libertate, fie că sunt pe cale de dispariţie, fiecare dintre animalele amintite mai jos are ceva unic şi cu adevărat fascinant.

1. Babirusa

Babirusa face parte din familia Suidae (din care fac parte şi porcii) şi poate fi găsit în pădurile din Indonezia, mai exact în insulele Sulawesi, Togian, Sula şi Buru. Numit şi porcul-cerb, Babirusa este cunoscut mai ales pentru colţii săi spectaculoşi. La masculi, caninii superiori cresc în sus, pătrunzând prin piele şi curbându-se înapoi către frunte. Şi caninii inferiori sunt destul de dezvoltaţi şi cresc în sus. În schimb, în rândul femelelor, caninii fie lipsesc, fie au dimensiuni reduse. În cazul în care masculii nu îşi rup colţii, lucru care se poate întâmpla în timpul activităţilor cotidiene, aceştia vor continua să crească până când le vor face răni sau le vor penetra craniul. Babirusa nu poate săpa cu râtul în pământ, ci doar în noroi. În Indonezia, înfăţişarea babirusei a inspirat folclorul şi confecţionarea unor măşti demonice care le seamănă. Deşi porcul-cerb este protejat prin lege, braconajul continuă să îi ameninţe existenţa.

2. Tatuul pitic argentinian

Dacă îi excludem coada, acest animăluţ are o lungime între 9 şi 11,5 centimetri. În ciuda aspectului său fragi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 4 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 4 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°