Numărul mare de tineri ieşiţi în stradă în ultimele săptămâni pentru apărarea Roşiei Montane, ca şi determinarea şi eleganţa cu care aceştia au demonstrat că ştiu să susţină o cauză naţională au schimbat, pentru mulţi, impresia preconcepută despre cei născuţi imediat înainte şi, mai ales, după decembrie 1989.
Ceea ce părea o generaţie total înghiţită de globalizare şi de fascinaţia "gadgeturilor" la modă şi a socializării virtuale pe platformele jocurilor de calculator, ale Messengerului şi Facebook-ului, se dovedeşte a fi o generaţie conectată la realităţile sociale şi economice ale României şi ale lumii, o generaţie la curent cu tot ce mişcă, o generaţie cu forţă de reacţie, curajoasă, inteligentă, cu simţul umorului, aşa cum o demonstrează pancartele pe care le poartă la marşurile anti-RMGC din fiecare duminică. Unii dintre aceşti tineri au revenit de curând pe băncile facultăţilor, şi-au reluat masteratele şi doctoratele, iar primul gând al multora a fost dacă revenirea lor în marile centre universitare, la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi sau Timişoara, va putea da un nou impuls mişcărilor de protest, înţepenite sub cifra de 15.000 de participanţi în ultimele săptămâni.
Dar, până să ne gândim ce pot face aceşti tineri pentru Roşia Montană şi pentru România, în general, să vedem ce facem sau ce putem face noi pentru ei. Invariabil, în ultimii ani, despre această generaţie s-a vorbit de bine doar atunci când vârfurile sale, mari sportivi sau elevi supradotaţi, au revenit în ţară cu medalii strălucitoare la gât. "Numai că, dacă, în cazul sportivilor, a câştiga o Olimpiadă e apogeul carierei, în cazul elevilor de liceu sau de facultate, o medalie olimpică la o anumită disciplină nu e decât, eventual, începutul unei cariere promiţătoare", explica recent marele erudit român Solomon Marcus, într-o discuţie cu mai mulţi tineri de excepţie. Inuti
