Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contul curent al balanţei de plăţi a trecut pe deficit

Publicat in Curierul, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

Contul curent al balanţei de plăţi a trecut pe deficit după primele opt luni cu 160 milioane de euro, de la un excedent de 489 milioane de euro la finalul lunii iulie, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale, al celei de venituri şi al creşterii surplusului la balanţa serviciilor. "În perioada ianuarie - august 2013 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 160 milioane euro, comparativ cu un deficit de 4230 milioane euro în aceeaşi perioadă din anul 2012, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale (cu 2.627 milioane euro) şi al balanţei veniturilor (cu 409 milioane euro), precum şi al majorării surplusului înregistrat de balanţa serviciilor (cu 1.195 milioane euro)", potrivit datelor BNR.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 1,11 miliarde euro, în scădere cu 35,9% faţă de perioada similiară a anului trecut, din care creditele intragrup au însumat 339 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 779 milioane euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a cumulat 77,57 miliarde euro la finele lunii august (79,8% din total datorie externă), în scădere cu 1,5% comparativ cu sfârşitul anului trecut. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august nivelul de 19,68 miliarde euro (20,2% din total datorie externă), în scădere cu 5,9% faţă de 31 decembrie 2012.

Contul curent al balanţei de plăţi a trecut pe deficit după primele opt luni cu 160 milioane de euro, de la un excedent de 489 milioane de euro la finalul lunii iulie, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale, al celei de venituri şi al creşterii surplusului la balanţa serviciilor. "În perioada ianuarie - august 2013 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 160 milioane euro, comparativ cu un deficit de 4230 milioane euro în aceeaşi perioadă din an

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 4 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 10 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°