Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a răspuns astăzi unei rezoluţii adoptate joi de Parlamentul European (PE). Oficialii europeni au cerut iniţierea unei anchete a închisorilor CIA care ar fi fost înfiinţate pe teritoriul României.
MAE a răspuns PE că măsurile cerute de parlamentarii europeni au fost luate deja, „solicitarea respectivă fiind deja îndeplinită”.
Senatul României a înfiinţat, în decembrie 2005, o Comisie specială de anchetă pentru a verifica acuzaţiile aduse României privind participarea ţării noastre la programul CIA de anchetare a teroriştilor. Potrivit Ministerului de Externe, „concluziile raportului pe care Comisia de anchetă l-a adoptat în 2008 arată clar că nu au existat baze secrete americane în România”. Oficialii români au subliniat că o anchetă judiciară a fost declanşată „şi este în derulare”.
Ministerul de Externe a precizat că „autorităţile române nu deţin niciun fel de informaţii din care să rezulte că pe teritoriul României au existat centre de detenţie ale CIA sau că aeroporturile româneşti ar fi fost utilizate de către CIA pentru transportul sau detenţia unor prizonieri suspectaţi de acte de terorism”. Potrivit Mediafax, reprezentanţii statului român au reamintit că nu au putut fi aduse dovezi că persoane sau agenţii străine oficiale au fost implicate pe teritoriul României în acţiuni de privare de libertate sau transport ilegal de deţinuţi.
Parlamentul European a adoptat pe 10 octombrie o rezoluţie prin care cere autorităţilor din mai multe state să investigheze în detaliu operaţiunile CIA desfăşurate pe teritoriul lor.
13 state membre au fost vizate de rezoluţie PE: Lituania, România, Polonia, Marea Britanie, Italia, Finlanda, Franţa, Suedia, Belgia, Grecia, Irlanda, Letonia şi Slovacia.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a răspuns astăzi unei rezoluţii adoptate joi de Parlamentul European (PE). Ofi