Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOBEL 2013. A câştigat Premiul Nobel, dar nu le-a răspuns la telefon organizatorilor dintr-un motiv inedit

Publicat in Ora de Timis, vineri 11 octombrie 2013 ·

Organizatorii suedezi ai decernării premiului Nobel pentru Literatură s-au arătat iritaţi joi, pe Twitter, că au încercat fără succes să o contacteze pe laureata din acest an, canadiana Alice Munro.

În mod tradiţional, Academia suedeză îi contactează pe laureaţi cu o jumătate de oră înaintea anunţului oficial, lucru care îi garantează exclusivitatea declaraţiilor. Însă, la câteva minute după anunţ, pe contul oficial Twitter al premiului Nobel se putea citi: “Academia suedeză nu a reuşit să o contacteze pe Alice Munro şi a lăsat un mesaj”.

Prima declaraţie a scriitoarei a fost obţinută de postul de radio canadian CBC. După două ore, tot pe Twitter apărea textul: “@Nobelprize.org încearcă să o contacteze pe Alice Munro pentru tradiţionala convorbire telefonică. Răspunde tot robotul” După trei ore s-a stabilit în sfârşit contactul telefonic, a declarat AFP un purtător de cuvânt al Academiei.

Laureata a fost surprinsă că a fost trezită de fiica ei, la care dormea. “Era noapte aici şi bineînţeles că uitasem de tot”, a explicat ea la CBC. Nu este prima care a complicat în acest an sarcina juriului premiului Nobel. Britanicul Peter Higgs, unul din laureaţii premiului pentru Fizică, detestă telefoanele mobile şi a fost de negăsit marţi, încheie AFP.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Organizatorii suedezi ai decernării premiului Nobel pentru Literatură s-au arătat iritaţi joi, pe Twitter, că au încercat fără succes să o contacteze pe laureata din acest an, canadiana Alice Munro.

În mod tradiţional, Academia suedeză îi contactează pe laureaţi cu o jumătate de oră înaintea anunţului oficial, lucru care îi garantează exclusivitatea declaraţiilor. Însă, la câteva minute după anunţ, pe contul oficial Twitter al premiului Nobel se putea citi: “Academia suedeză nu a reuşit să o contacteze pe Alice Munro şi a lăsat un mesaj”.

Prima declaraţie a scrii

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum o ora
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 59 minute
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 41 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 45 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°