Organizaţia Municipală de Tineret a P.S.D. Buzău a organizat marţi Conferinţa de alegeri pentru următorii doi ani. Delegaţii prezenţi au ales noua structură de conducere, formată din preşedinte, secretar, trezorier, 9 vicepreşedinţi şi 15 membri.
La conferinţa tinerilor au participat, în calitate de invitaţi, preşedintele Organizaţiei Judeţene a P.S.D. Buzau, primarul Constantin Boşcodeală – însoţit de viceprimarul Fănică Bârlă, preşedinta Organizaţiei de femei, Karmencita Pricop, preşedintele Organizaţiei de Seniori, Cristian Teodorescu şi deputatul Adrian Mocanu.
La Conferinţă au fost prezenţi 150 de tineri delegaţi, care, în unanimitate, l-au ales ca preşedinte al Organizaţiei Municipale, pentru următorii doi ani, pe August Daniel, cel care a asigurat interimatul la conducere în ultima perioadă.
Liderul P.S.D., Constantin Boşcodeală, a ţinut să felicite atât vechea echipă – pentru toate acţiunile realizate în ultimii trei ani –, cât şi noua echipă de conducere a tinerilor social-democraţi, asigurându-le sprijin la fel ca şi până acum.
Organizaţia Municipală a T.S.D. Buzău, prin noua sa conducere, susţine că va milita în continuare pentru rezolvarea problemelor prin discuţii, fără a limita criticile, respectând principiile social-democraţiei. ●