IAŞI. Unul dintre fiii fostului prefect de Iaşi, Neculai Apostol a fost lovit joi seară, cu o bâtă, în curtea casei sale, din localitatea Paşcani, de către doi bărbaţi cu cagule pe cap.
Poliţiştii au demarat cercetări pentru identificarea şi prinderea agresorilor.
Lucian Apostol, preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului de firme Kosarom din Paşcani, în vârstă de 35 de ani, se întorsese joi seară acasă, împreună cu prietena sa, iar imediat ce şi-a parcat maşina în curte, a fost atacat de doi bărbaţi care purtau cagule pe faţă.
Apostol a fost lovit cu o bâtă în zona capului, unul dintre agresori având un pistol în mână.
Totodată, tânăra care îl însoţea pe Lucian Apostol, a fost şi ea lovită, în zona abdomenului. Se pare că unul dintre atacatori ar fi tras şi un foc de armă.
Cei doi agresori au fugit de la faţa locului, după ce tânăra a reuşit să apeleze numărul de urgenţe 112.
Atât Lucian Apostol, cât şi prietena sa, s-au prezentat ulterior la spitalul municipal din Paşcani, unde au primit îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea.
Poliţiştii au declanşat cercetări pentru identificarea şi prinderea agresorilor.
„Poliţiştii au constituit un cerc de suspecţi. Nu au fost sustrase bunuri şi nu au fost făcute ameninţări. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi lovire sau alte
violenţe, în vederea identificării autorilor şi tragerii acestora la răspundere penală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjâiac.
Lucian Apostol este fiul patronului grupului de firme Kosarom, Neculai Apostol. Acesta din urmă a fost prefect în timpul guvernării Năstase şi senator PSD în mandatul 2004-2008.
sursa foto: newspascani.com
IAŞI. Unul dintre fiii fostului prefect de Iaşi, Neculai Apostol a fost lovit joi seară, cu o bâtă, în curtea casei sal