Sînt dictaturi şi dictaturi. Cea mai rea pare totuşi cea care nu te lasă să te joci
Gambia este o ţară africană cît o fîşie într-o margine de Africă. Nu, nu Zambia de care aţi auzit toţi, ar fi prea simplu, aia e altceva. Gambia. Dacă te uiţi la hartă de la distanţă, fără ochelari şi uşor neatent, Gambia nu există. E ca o tăietură pe continentul negru. Nu ca o cicatrice, ar fi bine să fie aşa. E ca o rană deschisă, pe care lumea, de obicei, o trece cu vederea, pentru că nu supurează suficient în afară.
În ţara asta mică locuiesc 1.800.000 de oameni. Şi un dictator, Yahya Jammeh, care, ajungînd la capătul regulilor stupide, cu care se ocupă în mod obişnuit dictatorii, le-a interzis copiilor să mai bată mingea pe afară. Ce dacă ai 10 ani şi tot ce vrei să faci este să-ţi umpli picioarele de vînătăi, luptîndu-te cu alţii ca tine pentru o minge, care de multe ori e confecţionată din cîrpă şi sîrmă? Vara, spune acest om, a fost lăsată pe pămînt ca să lucrezi la cîmp. Să-ţi ajuţi ţara ta mică să crească în direcţii nebănuite. Monstruoase.
Şi dacă ai 10 ani şi te revolţi şi iei mingea şi o baţi pe stradă, pedeapsa este puşcăria. 8 ani. Pînă te faci major şi ţi se dă răgazul potrivit ca să înveţi să urăşti cu adevărat. Dictatorii, închisorile, lucrul cîmpului. Dar şi fotbalul. Şi, cu siguranţă, pe alţi copii care trăiesc în lumi în care fotbalul nu este o infracţiune.
Ziariştii şi opozanţii regimului Jemmah au solicitat intervenţia FIFA pentru a pune din nou fotbalul în copilăria din Gambia. Dar cum să faci asta? Să îl rogi frumos pe lider? Să invoci clasamentele? În luna septembrie, Gambia a devenit naţiunea cu cel mai mare salt în ierarhia FIFA, urcînd 27 de locuri, pînă pe 136. Da, nimic la vîrf. Nimic sclipitor. Şi acolo, în penumbra continentului plin de enigme, şi acest amănunt se va pierde, uşor-uşor. Fotbalul de la naţionala Scorpionilor nu
