Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scenariu apocaliptic: din 2047, cei mai friguroşi ani vor fi mai fierbinţi decât cei mai călduroşi ani de până acum

Publicat in Adevarul, vineri 11 octombrie 2013 ·

Schimbarea climatică va ajunge, în curând, într-un punct în care toate valorile pe care le consideram normale până acum vor fi date peste cap. Potrivit unui nou studiu, publicat în revista ştiinţifică Nature, citat de The Verge, temperaturile vor atinge valori extreme.

Climatologul Camilo Mora îşi bazează previziunile pe o serie de informaţii extrase din modele climatice, construite sub premiza că emisiile de gaze de seră se vor menţine la nivelul actual în următorii ani.

Echipa lui a analizat 39 de modele climatice diferite, din 12 ţări.

Datele au mai fost analizate şi înainte, însă Mora a vrut să ofere o altă perspectivă asupra lor, una care va avea un impact mai mare asupra publicului.

În loc să arate care ar putea fi temperaturile medii la nivel global în viitor, climatologul s-a axat pe anumite oraşe din lume şi a comparat valorile care s-ar putea înregistra în viitor cu mediile istorice.

Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că, până în 2047, mai mult de jumătate din planetă va avea temperaturi mai mari decât cele înregistrate între 1860 şi 2005. La tropice, schimbarea se va declanşa chiar mai repede.

Astfel, în Jakarta (Indonezia), temperaturile vor deveni extreme începând din 2029, iar Bogota (Columbia) va deveni mai fierbinte în 2033. Majoritatea oraşelor americane vor începe să se topească din 2047.

Prea târziu

Chiar dacă ţările din jurul lumii vor face demersuri agresive pentru a reduce emisiile de gaze de seră, temperaturile tot vor sări limitele cunoscute acum drept normale, numai că acest lucru se va întâmpla în 2069.

Cercetătorii susţin că este nevoie de luarea unor măsuri prin care fauna şi flora să fie protejate, precum şi de măsuri privind sănătatea oamenilor şi existenţa unor rezerve considerabile de apă.

„Dacă depăşim un anumit prag al schimbării, am putea ieşi din istorie“, a averti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum o ora
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 2 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

O doctoriţă din Elveţia a fost amendată pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală

News.ro acum o ora
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Gabriela Ruse s-a calificat în semifinale la Rouen. Pentru româncă ar putea urma o înfruntare cu Elina Svitolina

News.ro acum 3 ore
Gabriela Ruse, locul 90 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a învins-o în sferturi pe sportiva franceză Jessika Ponchet, numărul 146 mondial, scor 6-2, 6-2, într-o oră şi 16 minute. În faza ur

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Bloomberg, despre culisele discuţiilor de la Paris: SUA oferă reducerea sancţiunilor împotriva Rusiei în cazul unui acord de pace cu Ucraina. Moscova ar păstra teritoriile cucerite, iar aderarea Kievului la NATO ar fi exclusă

News.ro acum 2 ore
SUA au prezentat aliaţilor propuneri pentru a permite un acord de pace între Rusia şi Ucraina, care includ termeni pentru încetarea luptelor, dar şi relaxarea sancţiunilor asupra Moscovei în cazul unei încetări durabile a focului, scrie vineri Bloom

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 7 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 19 și 21 aprilie, la începutul

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Vremea

București
acum

12°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°