Ce bine e în UE, nu-i aşa?! Câtă fericire pe cei săraci cu buzunarul, dar buni în realizarea unor negoţuri spontane, imediat după ce marfa este pusă în plase de rafie (să suporte greutatea, nu de alta!). În timp ce unii apreciau ajutorul social căzut parcă din cer, alţii dădeau telefoane (da, oricine-şi permite un telefon, chiar şi cu touchscreen) pentru a-şi negocia cele primite în vreme de necaz financiar. Produsele alimentare primite din partea UE nu sunt de vânzare, vreau să fie clar! Acelaşi lucru îl spune şi ambalajul, dar preţurile sunt bune, iar clienţii cumpără cât e ziua de lungă. La ce să fie bună făină atunci când un beţiv apare în calea celor uitaţi de societate – ajutor alcoolic nu există? Pentru o sumă considerabilă, gen 50 de lei, un individ îşi „donează” avuţia fără să verse o lacrimă sau să se întrebe cu ce se va hrăni în iarna ameninţătoare. Am ajuns de râsul lumii! Suntem atât de săraci încât ne vindem totul pentru a ne satisface un viciu infect! UE ar trebui să le dea bani nefericiţilor care stau la coadă. În acest fel, fiecare şi-ar administra sumele după bunul plac, pe nimicuri consumabile.
De unde şi până unde vorbesc de ajutorul social? De unde ştiu ce se întâmplă acolo? N-am dat căutări pe Google şi nici n-am aruncat privirea în curtea vreunui blogger, ci am stat la coadă, ca tot omul, delegat fiind, pentru a ajuta o persoană care nu avea cum să ajungă vizavi de cimitirul Mihai Bravu (acolo se dau ajutoarele), decât cu vreo maşinărie specială. Cozile interminabile şi oamenii prost educaţi, mi-au indicat vremurile ceauşiste. Au trecut două decenii de când ne-am împuşcat comunistul, dar organizarea este aceeaşi! Aşteptarea este lungă, iar mirosul de urină se amestecă perfid cu cel de nespălat, pentru o completare, parcă regizată, cu transpiraţia abordată la fiecare centimetru, într-o strânsă competiţie în care şi melcul prindea vitez
