Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri seară, la Iaşi, după ce s-a închinat la moaştele Sfintei Parascheva, că s-a rugat pentru cei care "au gândit rău" cu dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA.
Liviu Dragnea a ajuns, vineri seară, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde s-a închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, vicepremierul fiind însoţit de primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita.
Întrebat de jurnalişti dacă s-a rugat şi pentru problemele sale cu Justiţia, Dragnea a răspuns: "M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla şi cu ce au gândit să facă. M-am rugat pentru toţi cei care au avut duşmănie în suflet şi au gândit rău".
El a mai spus că, în primul rând, s-a rugat pentru ţară.
"M-am rugat pentru ţară, recunosc. Pentru că, spre deosebire de anii trecuţi când veneam aici, acum am avut şansa sau neşansa să înţeleg mai multe din ce se întâmplă în ţară. E nevoie de foartă multă unitate şi foarte multă înţelepciune pentru noi toţi. Pentru asta m-am rugat şi pentru noi toţi", a spus Liviu Dragnea.
Ulterior, Dragnea a participat la o procesiune religioasă pe străzile Iaşiului.
Dragnea a sosit în cursul serii la Iaşi, el urmând să fie prezent, sâmbătă, la Conferinţa naţională a femeilor din PSD.
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva şi cele ale Sfântului Simeon a fost purtată, pe umeri, vineri seară de preoţi, pe o distanţă de câţiva kilometri.
Pelerinajul s-a desfăşurat pe traseul Bulevardul Ştefan cel Mare - strada I.C. Brătianu - strada Cuza Vodă - strada Armeană - Biserica "Sfântul Sava" - Mănăstirea "Trei Ierarhi" - Catedrala Mitropolitană. Procesiunea a durat aproximativ o oră, sfintele moaşte fiind readuse în curtea Mitropoliei şi aşezate pe esplanada lăcaşului de cult.
Maiorul Marius Ţăranu de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a declarat pentru MEDIAFAX că la pro