- Social - nr. 200 / 12 Octombrie, 2013 Teatrul antic avea acest rol numit "catharsis” – "purificarea prin mila si frica” pe care trebuie sa o transmita actorii in acea masura incat sa o traiasca spectatorii, "savarsind curatirea acestor patimi”, conform unei definitii aproximative pe care se pare ca Sorin Militaru si-a insusit-o foarte bine in acelasi an in care am fost colegi de generatie la UNATC Bucuresti, eu la teatrologie, el, la regie. Braileanul care si-a exercitat si calitatea de director la teatrul din Constanta, nu este la prima colaborare cu Teatrul targumuresean, a creat un spectacol neasteptat de ...sacru, o notiune care a lipsit ani de zile acestui teatru si nu numai, ci teatrului romanesc in general. Pot sa spun ca este "Alcesta lui Sorin Militaru” si nu a lui Euripide, fiindca s-a pastrat doar esentialul din text - sacrificiul sotiei model care, asemenea Anei lui Manole, accepta moartea pentru a-si salva sotul, dar de bunavoie, smerita si supusa. In acest spectacol montat la sectia maghiara din motive lesne de inteles - calitatea actorilor- prosceniumul antic este inlocuit de luxul unei vile unde oamenii bogati gusta cele mai alese bucate, mutand tragedia antica in zilele noastre, cu ideea ca moartea nu ocoleste pe absolut nimeni, indiferent cat de bine imbracat ar fi. Aici icoanele Mantuitorului si Maicii Domnului apar nu pe pereti, ci pe jos, la propriu, fiindca oamenii calca in picioare toate valorile morale, o mama denaturata, un tata alcoolic, care nu dovedesc nicicum calitatea de parinti, nefiind in stare sa-si dea viata la schimb pentru ca fiul lor sa scape de moarte. Aici moartea "negociaza” ca in filmul antologic "Intalnire cu Joe Black” cu Brad Pitt care spune "eu sunt moartea” starnind hohote de ras, apoi disperare si hohote de plans. Insa cel mai bun actor din spectacol, alaturi de interpreta Alcestei - Klara Tompa, linistita si resemnat