La nivelul anilor 1990 în România existau trei elemente care ar fi putut poziţiona România în locul cuvenit în rândurile naţiunilor europene. Rând pe rând, profitându-se de lipsa de experienţă democratică a românilor, conducerea politică a acelor ani a înăbuşit din faşă zorii civismului pentru a-şi asigura pentru mulţi ani domnia şi liniştea în devalizarea României.
În România anilor ’90, trei lucruri trebuiau oprite imediat pentru ca noua clasă politică să-şi poată vedea de treabă liniştită într-o iluzie de democraţie: spiritul civic, patriotismul şi ştiinţa de carte, elitele. Cu alte cuvinte, politica stalinistă de îndobitocire a României trebuia continuată.
S-a „dat liber” la căldură, consumerism şi „liberă exprimare”. Însă în momentul în care spiritul civic a fost înăbuşit cu bâta şi mineri în Bucureşti, cu spaime şovine şi naţionaliste în Transilvania, libera exprimare a devenit doar zgomot de fond peste care putea domni neîngrădită manipularea. La nivelul anilor ’89-’90 în tumultul şi beatitudinea Revoluţiei, românii fără experienţă în ale economiei mondiale şi fără experienţa democraţiei au fost abuzaţi ca naţie încă o dată. Avântul civismului şi exersarea democraţiei adevărate în România anilor ’90 trebuiau întrerupte, altminteri ar fi dat serios de furcă noii puteri, neocomuniste, putere care, după cum s-a dovedit a fost convinsă că poate combina cu succes stilul de conducere stalinist cu beneficiile capitalismului exclusiv spre folosul propriu.
Valorile românismului au fost terfelite constant şi public. Românii nu mai trebuiau să se poată asimila nici măcar valorilor induse românismului de către comunismul lui Ceauşescu şi nici nu trebuiau să se poată reconecta la valorile românismului de dinainte de instaurarea comunismului. În acest scop termenul român trebuia să fie echivalentul ruşinii oriunde în lume şi mai ales în România. Asta îi p