-AA+A
Rămânem pe primul loc Gloria Bistrița a mai câștigat o partidă în acest sezon competițional pe care îl joacă în liga a doua. De data aceasta, elevii lui Coroian și Negrean au învins cu scorul de 2-0, cele două goluri fiind marcate de Feher și Chițu.
Declarații Cristian Coroian – Director tehnic: “Am anticipat că o să avem un meci greu astăzi cu cei de la Mioveni, am avut un meci mai slab, suntem totuși fericiți că am adunat puncte, că am câștigat, deși jocul a lăsat astăzi de dorit. Importante sunt cele trei puncte și meciul următor, chiar dacă UTA este pe ultimul loc în momentul acesta, va fi un meci greu. Avem două deplasări consecutive la Arad și Craiova, ne propunem să aducem cât mai multe multe”.
Pentru Gloria urmează două partide în deplasare, cu UTA Arad și FC U Craiova, pe 19 respectiv 26 Octombrie 2013. Următorul meci acasă e împotriva echipei Metalul Reșita, în 2 Noiembrie, iar pe 6 Noiembrie va avea loc derby-ul cu ASA Tg. Mureș.
GLORIA BISTRIŢA - CS MIOVENI 2-0
Arbitru: Dorian Micloşină (Reşiţa); Asistenţi: Florin Eduard Ungureanu şi Bogdan Velicu (ambii din Bucureşti).
Bistriţa: Albuţ (cpt.) - Ţîrcă, Hlinca, Chibulcutean, Polgar - Mărginean, Feher - Budăcan, M. Stancu, C. Roşu - Brumă
Rezerve: Oghinciuc - S. Rus, D. Sânmărtean, M. Chiţu, Fizeşan, Nalaţi, Antonache
Antrenor: Sandu Negrean
Mioveni: S. Ciucă - Pasăre, M. Olteanu, Bg. Stoica, Ct. Stan - Mazilu, Negoiţă, Al. Răuţă, Azya - Cip. Tănasă (cpt.), Năstăsie
Rezerve: Oct. Popescu - Marcu, Biceanu, A. Popa, Dumitrache, G. Zaharia, Boboc, Ov. Stan
Antrenor: Ion Moldovan
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet