Clasificarea şi ierarhizarea universităţilor româneşti, finanţarea Campusului II al USV, creşterea salariilor cadrelor didactice şi înfiinţarea Casei de Cultură a Studenţilor au fost câteva dintre subiectele discutate la conferinţa de presă organizată după şedinţa festivă a USV.
Aspectele de mai sus au fost lămurite parţial – unele, în totalitate – altele, de ministrul Remus Pricopie, ministrul delegat Mihnea Costoiu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, prof. Sorin Câmpeanu, ministrul tineretului şi sportului Nicolae Bănicioiu.
Problema cea mai arzătoare a USV este, cu siguranţă, cea a unei noi clasificări şi ierarhizări a universităţilor, dar făcută după nişte criterii „clare şi transparente”, pentru ca universitatea suceveană să ocupe locul pe care-l merită şi să aibă finanţarea corespunzătoare.
Referitor la acest aspect, ministrul Mihnea Costoiu a spus că va începe o nouă procedură de clasificare şi că „în acest an ne gândim să stabilim transparent criteriile de clasificare şi ierarhizare”.
În ceea ce priveşte proiectul Campusului II, ministrul Remus Pricopie a salutat ideea realizării lui în afara oraşului, exemplu pe care, conform lui, ar trebui să-l urmeze şi alte universităţi, promiţând că se pot găsi soluţii pentru finanţare nu numai de la bugetul central.
În legătură cu creşterea salariilor cadrelor didactice, ministrul Pricopie a spus că vor fi creşteri de 3-4%, de la anul, nu numai pentru acoperirea inflaţiei, ci creşteri reale, dar numai la salariile foarte mici.
Ministrul tineretului şi sportului a declarat la Suceava că o casă de cultură a studenţilor va fi un proiect susţinut de universitate, ea fiind creată ca instituţie, ca structură administrativă, cu personal propriu pe lângă USV.
Vom reveni în detaliu asupra problemelor puse în discuţie şi a promisiunilor celor 3 miniştri prezenţi la Sucea