Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Justin Timberlake spune că soţia sa, Jessica Biel, este şeful în casă

Publicat in Income Magazine, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

În timp ce Timberlake este "obsedat" de micile detalii, acesta recunoaşte că deciziile finale în ceea ce priveşte decoraţiunile şi mobila locuinţei sale sunt luate de Jessica, cu care s-a căsătorit în octombrie 2012, informează femalefirst.co.uk.

"Sunt un mic colecţionar de artă şi pot deveni puţin obsedat de micile detalii, precum mânerele de la sertare. Dar cred că stilul locuinţei noastre ar putea fi descris drept contemporan eclectic", a spus acesta, într-un interviu pentru ediţia britanică a revistei Hello!.

"Îmi spun că am posibilitatea de a alege, dar asta numai pentru că sunt în faza de negare", a declarat Timberlake.

Deşi cântăreţul deţine mai multe case, cea din Tennessee, unde a crescut, rămâne "căminul" său.

Justin Timberlake şi actriţa Jessica Biel au o relaţie care a început în anul 2007. Cei doi artişti s-au logodit în timpul vacanţei de Crăciun din 2011 şi au evitat să facă publice detaliile despre nunta lor.

Cântăreţul, compozitorul, producătorul, dansatorul şi actorul Justin Timberlake, în vârstă de 32 de ani, a devenit celebru ca membru fondator al formaţiei 'N Sync şi a fost recompensat cu şase premii Grammy şi un premiu Emmy. În 2002, el a lansat primul său album solo, "Justified", urmat de "FutureSex/ LoveSounds", în 2006. Cu primele două albume solo, Timberlake a vândut peste 18 milioane de copii în toată lumea, iar alături de 'N Sync - 50 de milioane de unităţi. Justin Timberlake pare să se concentreze tot mai mult asupra carierei cinematografice, după rolurile jucate în "Reţeaua de socializare", un film despre creatorul platformei Facebook, în comedia "Bad Teacher", în care joacă alături de fosta sa iubită, actriţa Cameron Diaz, dar şi în comedia romantică "Prietenie cu folos/ Friends With Benefits", în care joacă alături de Mila Kunis.

Jessica Biel, în vârstă de 31 de ani, este o actriţă americană ca

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 41 minute
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Incendiu într-o locuință din Miheșu de Câmpie, județul Mureș / O femeie a fost găsită carbonizată / Ancheta vizează suspiciuni de omor

G4Media acum 7 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu violent a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 08:45, la o locuință situată pe strada Bujorului, în localitatea Miheșu de Câmpie, județul Mureș, potrivit IPJ Mureș. Pompierii militari

Grindeanu, despre indemnizaţiile mărite ale membrilor CA Tarom: Depăşeşte limita bunului simţ

BusinessMagazin acum 41 minute
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu este semnătura sa pe documentul privind majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA) Tarom şi crede că această modificare, care nu este încă în plată, „depăşeş

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 2 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Temperaturi de peste 40 de grade în Bucureşti şi alte 14 judeţe: cod roşu de caniculă

BusinessMagazin acum 41 minute
Meteorologii au emis un cod roşu de caniculă marţi pentru Capitală şi alte 14 judeţe din ţară, unde temperaturile vor atinge şi depăşi 40 de grade. În Banat şi o parte din Transilvania, pare a fi o altă ţară: este cod roşu de vijelie.

Poliţia ungară a anunţat că nu-i va ancheta pe participanţii la marşul Pride din Budapesta / Peste 200.000 de persoane au participat la demonstrație

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a anunţat luni că nu va deschide anchete împotriva participanţilor la marşul Pride din Budapesta, care a avut loc pe 28 iunie, în ciuda unei interdicţii oficiale, şi care a atras cel p

Moment suprinzător la moțiunea contra Ursulei von der Leyen: AUR, ironizat în Parlamentul European de vicepreședintele Giorgiei Meloni. „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” / A fost anchetat pentru construcții ilegale pe plajă și apoi absolvit

HotNews acum 2 ore
Când s-a dezbătut moțiunea de cenzură de luni, eurodeputatul italian Nicola Procaccini nu s-a limitat la a spune că nu e de acord cu acțiunea lansată de Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR, dar i-a ironizat pe cei din echipa lui Simion. Nicola Procacc

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 5 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 3 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Vremea

București
acum

34°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

33°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°