Notă. Nu sînt jurist, nu ştiu să citesc adecvat rechizitorii. Dar acest document, rechizitoriul cunoscut popular “Dragnea – fraudă la referendum” merita o analiză extrajuridică. Pentru că aici e filozofie, tată.

Cînd a apărut acum cîteva zile rechizitoriul alcătuit de deja celebrul Lucian Papici, a venit şi binecunoscuta avalanşă de gemete de plăcere anticorupţie. Însoţită de gemete orgasmice anti-DNA. Şi mie-mi place cînd văd barosani puşi la colţ. Deşi la cît e Dragnea de “greu” poate n-ar fi stricat nişte încolţiri cu bani, averi, trafic de influenţă; Teldrum e un dosar care pare mai greu şi e tot la DNA, lîncezeşte – însă pe Dragnea vor să-l pună jos altfel. Acest “altfel” e periculos.

Mi se rupe dacă îl încalţă sau nu pe Dragnea. E mult mai important dacă reuşim să desprindem de aici o “filozofie de viaţă” a unui anumit tip de procuror DNA. Papici e doar un pion într-o masă de apolitici care de fapt sînt bine ideologizaţi, care lucrează mereu într-o direcţie, mai ocolită şi mai toxică decît simpla bătălie politică. Pentru că teza DNA-ului, prezentă în public mai ales prin susţinători ziarişti – care au şi dat prompt tot soiul de stenograme cînd era cazul – a fost că o ţară întreagă a furat, ţara “uslaşilor”, ţara corupţilor genetic. Iar acest opis vrea să demonstreze efectul de masă al corupţiei, felul în care prostimea e luată în posesie de un geniu rău.

Încă din “Consideratii preliminare” găsim o aşezare a lucrurilor într-o interpretare extra-juridică. Se tot subliniază observaţia că la referendum nu mai conta rezultatul, ci prezenţa. Şi atunci misiunea procurorului s-a transformat: trebuia urmărită respectarea dreptului de a participa sau nu la vot. Avîntul justiţiei se loveşte însă de ambiguitatea mobilizare/măsluire:

În atare situaţie, impunerea cvorumului de participare a schimbat priorităţile forţelor politice în cadrul camp