De voie, de nevoie, românii se mai orientează şi către clincile private atunci când nu au timp şi nici nervi de consumat la coadă la medic, în dispensarele şi policlinicile de stat. Mai ales că mersul la doctor, aşa cum îl ştim cu toţii, se va schimba odată ce vor fi aprobate modoficările la legea sănătăţii. Cât costă consultaţiile şi controalele în cele mai mari clinici private din Capitală, dar şi în alte oraşe?
Din 2009 pâna în prezent, ponderea românilor care au declarat ca au apelat cel putin o data la serviciile medicale private a crescut de la 57% la 80%, arată un sondaj MedNet. Expaniunea continua a retelelor de servicii medicale în tara, dar si hibele din sistemul sanitar public au contribuit semnificativ la rezultatele acestei statistici. Pentru aproximativ o treime dintre respondenţii din Bucureşti (31,8%), tratamentul la privat înseamnă exclusiv apelarea la o clinică medicală privată.
Preţul consultaţiilor şi al controalelor medicale în clinicile private variază în funcţie de specialitatea medicală, de medicul care prestează serviciul medical şi de zona în care este amplasată clinica.
Consultaţiile la clinicile medicale din Capitală variază între 110 şi 200 de lei, cele mai scumpe fiind la specialităţile chirurgie bariatrică, cardiologie sau urgenţă.
O consultaţie la medicul primar poate ajunge la 120 de lei, în timp ce la medicul specialist, aceasta este cu 10-20 de lei, în timp ce pacienţii care doresc să fie văzuţi de medicii profesori tebuie să scoată din buzunar circa 200 de lei.
Controalele medicale sunt mai ieftine decât consultaţiile, ajungând la cel mult 90 de lei. Unele clinici asigură trei controale gratuite în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, dar aceasta nu este o regulă. În ultima vreme, chiar şi cu bilet de trimitere, la unele clinici private, pacienţii trebuie să plătească după consult