Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gata cu televiziunea clasică?

Publicat in Capital, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

Viitorul televiziunii clasice e ameninţat de noile producţii multi-media, susţin majoritatea celor prezenţi în aceste zile la Târgul de televiziune şi divertisment, care are loc anual la Cannes, în sudul Franţei. Producătorii TV se arată îngrijoraţi pentru că nu mai au fonduri, în timp ce platformele multi-media dispun de mulţi bani şi anunţă lansarea de seriale şi filme.

Niciodată în istoria televiziunii nu a existat un conţinut mai bogat şi nici o mai mare dorinţă a consumatorilor de noi şi noi programe. Numai că „epoca de aur” pare pe sfârşit, odată cu apariţia în această piaţă de acum clasică a unor actori importanţi, dispuşi să nu respecte normele şi tradiţiile. Iar temerile televiziunilor au ieşit în evidenţă la MIPCOM, cel mai mare eveniment dedicat programelor audio-vizuale. Toate reţelele TV se plâng că giganţii internetului le suflă în ceafă. Iar două nume au ieşit în evidenţă – Amazon şi Netflix.

Netflix, platforma cu conţinut video la comandă, recent premiată pentru serialul propriu „House of Cards”, şi Amazon au început să producă opere proprii pe care le difuzează online, concurând şi încurcând televiziunile clasice. Acestea din urmă, slăbite de criza care a redus puternic veniturile din publicitate, ar vrea să plătească din ce în ce mai puţin pentru programe.

Modernizare din disperare

Aşa că în faţa avântului luat de programele online, anumiţi producători clasici încearcă să se re-poziţioneze de urgenţă. De exemplu, FreemantleMedia, numărul unu în Europa, tocmai a cumpărat un sfert din Divimove, firmă germană care compilează şi transmite canale de pe YouTube. Doar că giganţii conţinutului online nu stau cu mâinile în sân. Amazon anunţă că pregăteşte nu mai puţin de 30 de seriale, care au la bază câteva din cele 5.000 de scenarii trimise de internauţi.

Primele producţii sunt anunţate chiar în

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 19 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Video Percheziții la mai mulți mercenari ai lui Horațiu Potra. Acuzele sunt extrem de grave

Adevarul acum 24 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de vineri 14 martie 2025, percheziții domiciliare în București și în mai multe județe la mercenarii lui Horați

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 2 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 44 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 37 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 19 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum 53 minute
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum o ora
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum o ora
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum 2 ore
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°