Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOCUMENTAR Moştenirea comuniştilor. Construcţiile de anvergură realizate în România în perioada totalitară

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

Indiferent de oraşul în care trăiţi, cu siguranţă aţi trecut măcar o dată pe lângă o contrucţie lăsată moştenire de comunişti. Într-o perioadă în care noul şi influenţa vestică erau interzise arhitecţilor, în România totalitară au răsărit clădiri sau monumente care impresioneză şi astăzi.

Poate cea mai impunătoare clădire a cărei construcţie a început în perioada comunistă este Palatul Parlamentului. Finalizată, ce-i drept, după revoluţia din ’89, colosul arhitectural are o suprafaţă de numai puţin de 365.000 de metri pătraţi şi este înscris în Cartea Recordurilor fiind cea dea doua clădire administrativă ca şi suprafaţă din lume şi cea de-a treia ca volum.

Ceaşescu a luat decizia de a ridica imensa clădire imediat după cutremurul din 1977, care lăsase urmări importante în arhitectura Bucureştiului. Lucrările au început în 1983, însă înainte ca dictatorul să fie înlăturat de la putere acestea nu erau finalizate ele continuând şi după Revoluţie.

În 2006, se estima că lucrările de la Palatul Parlamentului, sau Casa Poporului – aşa cum mai este cunoscută clădirea, s-ar ridica la aproximativ 3 miliarde de euro. De remarcat că toate elementele decorative din interior, dar şi materialele de construcţie folosite la ridicarea construcţiei provin din România.

Amprenta comuniştilor poate fi lesne observată şi pe unul dintre cele mai importante bulevarde al Capitalei. Bulevardul Unirii – unul dintre cele mai aglomerate ale Bucureştiului. “Fiind inspirate de arhitectura regimurilor totalitare din fostul bloc socialist, cu precădere China şi Coreea de Nord (vizitate de Nicolae Ceaşescu în 1979), lucrările la noul Centru Civic şi la boulevard au fost inaugurate la 25 iunie 1984 în prezenţa conducerii de partid şi de stat. Reprezentând un echivalent socialist al arterei Champs Elysees, bulevardul Victoria Socialismului se încadrează în suita de lucrări megal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 33 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 44 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 42 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 20 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°