De pe 15 septembrie încoace asistăm la proteste de stradă ce par mai închegate ca niciodată. Avem numărul de protestatari suficient, mobilizare excelentă, lipsa elementelor provocatoare (cum ar zice tovarăşul Ion Iliescu), iar încercările de deturnare a protestelor şi capitalizarea unui protest “curat” în favoarea unui grup de interese sau altul întârzie. Şi totuşi, mesajul nu se leagă. Strada este a patra putere în stat. Păi, nu era presa? În fine, nu contează acum ierarhia, important este că mişcărea protestatară din stradă are puterea de a influenţa decizii importante. Strada, în ansamblul ei, reprezintă vocea poporului. Atunci când mesajul străzii este cristalizat, când se scandează pe o singură voce, vibraţia creată poate zgudui serios geamuri care par de neclintit, ca cele de la Palatul Parlamentului, Victoriei, Cotroceni sau cele ale televizoarelor de acasă. Însă, istoria recentă a României ne arată că strada a fost fie confiscată, fie decredibilizată, fie divizată de cei care păzesc acele geamuri de neclintit. Şi de fiecare dată, fără excepţie, mesajul nu a prins cheag, nu a apucat să se cristalizeze. Nu mai vorbim de grosimea maselor protestatare. Bun, nu exista facebook, google+, reţele de socializare, în general, şi nici sute de site-uri şi bloggeri. Mass-media a putut fi manipulată mereu, foarte uşor, iar “evangheliştii” – aşa cum se numesc în domeniul comunicării acele personaje purtătoare de mesaje otrăvite, dar foarte credibile - erau puţini. De pe 15 septembrie încoace asistăm la proteste de stradă ce par mai închegate ca niciodată. Avem numărul de protestatari suficient, mobilizare excelentă, lipsa elementelor provocatoare (cum ar zice tovarăşul Ion Iliescu), iar încercările de deturnare a protestelor şi capitalizarea unui protest “curat” în favoarea unui grup de interese sau altul întârzie. Şi totuşi, mesajul nu se leagă. De ce? Pentru că românul,