Imi pare rau ca trebuie sa incep asa, dar traiesc unul dintre cele mai triste weekenduri din viata mea.
Nu sunt singurul pamantean prins intr-o astfel de lume a durerii. Zilnic, semeni de-ai mei platesc tributul lor de suferinta pentru intamplari de viata pe care credeau ca nu le vor trai niciodata.
Dat viata inseamna si astfel de trairi, Dumnezeu stie mai bine de unde, de ce si pana unde. Ne-a dat puterea sa traim, si bune, si rele, deci sa-I multumim ca simtim chiar si durerea, nu doar fericirea vesnic dorita, face parte din darul Sau.
Bunul meu prieten se zbate intre viata si moarte, zilele acestea sunt alegerea finala, spun medicii. Dar de ce sa le vorbesc despre el cititorilor mei? Mi-am pus intrebarea fireasca, jurnalistul cauta natural relevanta publica pentru cuvintele sale…
Nu, nu e o cauza de interes general in toata aceasta poveste care s-a putea sa fie fara happy-end, e pur si simplu o destainuire de suflet in fata celor care, multi, putini, cati or fi ei, imi sunt tovarasi de calatorie jurnalistica in tot acest destin comun al devenirii/decaderii Romaniei de azi.
L-am cunoscut in urma cu aproape sase ani. Recomandat de un coleg de redactie de la Adevarul, medic de profesie, om constructiv, pozitiv si creativ. “Fa-i o vizita, mi-a zis, o sa vezi ce zace in omul asta”. Si l-am ascultat. Azi, ii multumesc pentru ideea sa.
Avea dreptate. Intalnisem un om special, harazit cu niste daruri divine despre care doar cei care s-au bucurat de binefacerile lor pot spune mai multe. Eu insa i-am indragit figura, destinul, cadoul pe care simteam ca mi l-a facut viata odata cu primul nostru salut.
Sunt mii de oameni care i-au trecut pragul. Multi, foarte multi, au plecat mai vii din cabinetul sau. Mai sanatosi. Au trait mai mult decat sperau si ei, si familiile lor. Le-a lungit viata cu multa daruire. I-a vindecat sau le-a imblanzi
