Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În numele Sfintei! Sacrificii până la moarte pentru a-i fi atinse moaştele. Ce îndură pelerinii

Publicat in Vremea Noua, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

Femeia avea 55 de ani, iar rudele spun că suferea de afecţiuni cardiace. În ultimele ore nu mâncase nimic, ci consumase doar apă. Peste 30 de pelerini au leşinat la coadă

În fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva adună la Iaşi mii de pelerini din întreaga ţară, dar şi din străinătate. Rândul se întinde pe kilometri întregi, iar credincioşii rabdă de foame şi de frig, aşteptând să se închine la moaşte. Incidentele nu au lipsit niciodată, oamenii împingându-se şi luându-se la bătaie pentru a ajunge mai repede la raclă, în timp ce alţii sunt doborâţi de alimentaţia proastă şi temperaturile scăzute. Ieri s-a înregistrat la Iaşi şi prima tragedie, când o femeie venită împreună cu soţul ei tocmai din Ploieşti a leşinat în timp ce se afla în rând şi a murit câteva minute mai târziu, la spital. Florina N., în vârstă de 55 de ani, stătea la coadă din cursul nopţii de joi, aşteptând să se închine la racla Sfintei Parascheva, la moaştele Sfântului Simeon de la Mănăstirea Târgu Neamţ şi la Icoana Maicii Domnului

Ieri-dimineaţă, din cauza oboselii, dar şi a lipsei de hrană, aceasta a început să se simtă rău şi şi-a pierdut cunoştinţa. Medicii aflaţi la faţa locului i-au acordat primele îngrijiri, după care au transportat-o la Spitalul “Dr. C.I. Parhon”, care a ţinut garda mare, unde s-a declarat decesul. “Pacienta a intrat în stop cardio-respirator şi a fost resuscitată la faţa locului. Un echipaj SMURD a adus-o la spital. Ea era intubată şi ventilată mecanic atunci când a venit echipajul, iar medicul de gardă şi cel de la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă au preluat victima imediat. Ea a fost internată la ATI şi s-au continuat manevrele de resuscitate şi în incinta spitalului. Eforturile medicilor au fost însă în zadar, iar după aproximativ 45 de minute s-a declarat decesul”, a precizat dr. Carmen Volovăţ, directorul medical al Spitalului “P

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 25 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 58 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°