Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrerea PNL, nici la CJ, nici la CL Piatra Neamt

Publicat in Monitorul de Neamt, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

• structurile de conducere ale legislativului judetean si a celui municipal rămîn ca pînă acum • PNL-istii ar fi vrut un post de vicepresedinte al CJ si unul de viceprimar la Piatra • În sedinta de ieri după-amiază pesedistii s-au apărat reprosîndu-le celor din PNL că degeaba de vînzolesc acum si vor cele două functii. La discutiile care s-au purtat în Sala Mică a Consiliului Judetean au participat parlamentarii Eugen Nazarie Tapu si Dorinel Ursărescu (PNL), Ionel Arsene (PSD), Liviu Bumbu (UNPR), vicepresedintii CJ Neamt Emilia Arcan si Dan Manoliu, consilierul local penelist Neculai Stan, secretarul PSD Daniel Chirilă, consilieri judeteni uneperisti Gabriel Farcas, Costică Sandu, Constantin Iacoban si conservatorul Mihai Alexandru. Penelistii, „înarmati“ cu sefii organizatiei judetene, au solicitat cele două functii de conducere din Primărie si Consiliul Judetean. Pesedistii s-au apărat, invocînd situatiile înregistrate în cele două legislative pînă acum. Li s-a reprosat celor din PNL că au avut o dată functia de vicepresedinte al CJ si au renuntat la ea din vina lor si a intereselor din partid. Atunci cînd a fost schimbat Andrei Ignat de pe acest post, s-a făcut cu voia tuturor pesedistilor din CJ si tot cu votul tuturor a fost ales în locul lui pesedistul Dan Manoliu, pentru că ei nu au avut candidat. Întrebati cine nu a respectat protocolul, penelistii nu prea au avut un răspuns clar. Cam pe acelasi calapod s-au purtat si discutiile în cazul functiei de viceprimar de Piatra Neamt, penelistii punînd ochii pe scaunul lui Adrian Grigoras, de la PPDD. Nici în acest caz nu prea au avut cu ce se apăra, pentru că după alegerile din iunie 2012, PNL nu a avut un om pe care să-l sustină pentru functia de viceprimar. Se vorbeste că liberalii ar fi vrut să îl vadă vice pe Constantin Teodorescu, în vreme ce la CJ îl sprijină pe Gabriel Visan, care a mai ocupat această functi

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, după ce radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche / Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană / Nu s-au înregistrat apeluri la 112

News.ro acum 20 minute
Ministerul Apărării anunţă, joi, că radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche. UPDATE: ”Facem precizarea ca până în acest moment, la nivelul ISU Tulcea nu au fost înregistrate apelur

Bosnia: Ministrul Securităţii, arestat pentru presupuse fapte de corupţie

News.ro acum 49 minute
Şapte persoane, inclusv ministrul bosniac al Securităţii, Nenad Nesic, au fost arestate joi sub acuzaţiile de crimă organizată, inclusiv spălare de bani, abuz în serviciu şi acceptare de mită, a anunţat procuratura de stat într-un comunicat, potrivi

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum o ora
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Doi copii din Satu Mare și Sibiu, dați dispăruți de familii. Poliția cere ajutorul populaţiei pentru găsirea lor FOTO

Ziare.com acum o ora
Doi copii au dispărut, joi seară, 26 decembrie, din două județe diferite, anunță autoritățile care cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. O fată de 15 ani a dispărut din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, am

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 3 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 41 minute
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 4 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 42 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 6 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°