De o lună şi ceva ne căinăm că, deşi am ajuns la mâna ei din vina noastră, Olanda ne-ar putea face bucata, dându-şi pantalonii jos în faţa Ungariei sau (şi) a Turciei. Până una-alta, nouă ni se cam aburiseră ochelarii de la ploaia andorezză, riscam să ne ducem la ceaiul pauzei cu 0-0, în timp ce bănuiţii de incorectitudine olandezi aveau deja 4-0 cu paprikagulaschii lui Egervari.

Ne-a fost mai frică de ei decât de noi. Ăsta e păcatul nostru originar, acela de a bănui, de a crede tot timpul că în jurul nostru se nasc intrigi şi se ţes conspiraţii. Acum, nu înainte de a suspiciona iarăşi că acest 8-1 extraordinar pentru noi ar fi fost vreo urzeală a lumii pariurilor, ne gândim că iarăşi, având în nări opiumul acestui scor de curtea şcolii pe care l-au dat ungurilor, olandezii se vor duce să facă turism în Cornul de Aur, iar turcii vor profita de euforia funciară apoporului batav, ducându-se la pas în baraj.

Mai acut sentiment de neîncredere nu există. Bănuiala este lucrarea sufletească a oamenilor slabi. Enunţând-o, ne reiterăm această calitate, dacă nu cumva slăbiciunea e un defect. Ne lungim gâturile către Bosfor, ne trimitem acolo neîncrederea şi ne lăsăm aici speranţele, atâtea câte sunt.

Probabil că vom bate Estonia, deşi e greu de crezut c-o vom face chiar cu 5-0. Dar devine din ce în ce mai limpede că nu e cazul să ne temem ca nişte oameni atât de puternici şi atât de serioşi că olandezii, conduşi de atât de pătrăţosul în sentimente şi în privire Van Gaal se vor duce la Topkapi doar să-şi ia nişte sugiuc şi niste rahat. Să ne vedem de sugiucul nostru şi de rahatul nostru şi să-i lăsăm în pace. După cum s-a văzut, ei ştiu cel mai bine ce au de făcut.

De o lună şi ceva ne căinăm că, deşi am ajuns la mâna ei din vina noastră, Olanda ne-ar putea face bucata, dându-şi pantalonii jos în faţa Ungariei sau (şi)