IAȘI. Un individ acuzat că și-a batjocorit propria fiică nu a scăpat de pedeapsă.
Curtea de Apel Iași a respins apelul formulat de Amar Stănescu. Inițial, individul de 39 de ani a fost condamnat de Tribunalul Iași la 15 ani de detenție, pentru viol și incest. Victima ieşeanului a fost fiica sa de 12 ani. Coşmarul fetei a început în anul 2010.
Amar Stănescu era despărţit de ceva vreme de soţia sa, respectiv mama victimei, şi, la finele acelui an, a mers în localitatea Ruginoasa, unde copila locuia împreună cu bunica de pe mamă. Stănescu i-a spus fiicei sale să meargă cu el la Paşcani, promiţându-i că îi va da dulciuri. Ajunşi acolo, bărbat a început să consume băuturi alcoolice, după care i s-a făcut chef de sex.
Conform anchetatorilor, individul nu a stat prea mult pe gânduri şi şi-a îndreptat privirea spre fiica sa, pe care a violat-o cu sălbăticie timp de jumătate de oră. Expertizele efectuate ulterior aveau să demonstreze că acela a fost primul contact sexual din viaţa victimei.
I-a dat cu bolțarul în cap
A doua zi de dimineaţă, bărbatul a pus-o cu nonşalanţă pe fată să se şteargă de sânge, după care a dus-o la o altă fiică de-a sa, care, de asemenea, locuia în Paşcani. În preajma Sărbătorilor de Paşte din 2011, scena s-a repetat. Minora a fost vizitată încă o dată de tată, pe când era singură acasă. Oamenii legii au precizat că, atunci, Stănescu şi-a lovit fiica cu un foarfece în spate şi în picior, după care a violat-o încă o dată. Câteva zile mai târziu, i-a zis minorei că vrea să trăiască împreună cu ea, însă refuzul acesteia nu l-a determinat să renunţe la o nouă agresiune sexuală. Atunci, acesta şi-a lovit copila cu un bolţar în cap.
În timpul actului sexual, un vecin a intrat peste cei doi şi a început să ţipe. În acel moment, Amar Stănescu şi-a luat tălpăşiţa. Vestea a ajuns, în cele din urmă, şi la urechile m