Un echipaj român vrea să facă o călătorie în jurul lumii, la bordul unui velier, pe urmele lui Magellan, pentru a spune povestea României prin intermediul artei contemporane, iniţiatorii căutând finanţare pentru realizarea acestui proiect ce ar trebui să înceapă în mai anul viitor, potrivit Mediafax.
Unul dintre iniţiatori, Lucian Mîndruţă, a prezentat sâmbătă proiectul "The Soul of Romania", într-o conferinţă de presă, în Capitală. El îşi propune să fie secundul căpitanului Sorin Drugan, la bordul velierului de 15 metri cu care doreşte să poarte 20 - 30 de opere contemporane româneşti în jurul lumii, timp de un an. Lor li se pot alătura voluntari, precum şi autori ai operelor selectate.
"Picturile şi sculpturile transmit direct emoţii şi senzaţii. Vorbesc despre sofisticarea noastră culturală. Livrează în ochii privitorilor imaginea unei ţări europene, inteligente, emoţionale şi libere. De fapt, arta e cea mai bună soluţie pentru cineva care încearcă să descopere România, făraăsa ştie foarte multe despre ea", se arată în prezentarea proiectului, pe http://lucianmindruta.com/.
Plecarea este programată pe 15 mai 2014, din Portul Turistic Constanţa, călătoria urmând să se desfăşoare pe parcursul unui an, cu 30 de expoziţii pe traseu, la Constanţa, Istanbul, Thessaloniki, Roma, Palermo, Monaco, Marsilia, Barcelona, Lisabona, La Rochelle, Londra, în Bahamas, Miami, New York, Panama, Managua, Los Angeles, San Francisco, Anchorage, Tokio, Yokohama, Busan, Shanghai, Hong Kong, Singapore, Mumbai, Dubai, în Egipt, la Haifa şi Rodos.
La finalul călătoriei, operele vor fi vândute în licitaţie, în beneficiul unor fundaţii care sprijină tinerii artişti, alese de fiecare membru al echipajului. De asemenea, iniţiatorii proiectului vor să doneze şi banii pe care îi vor strânge din sponsorizări peste costul expediţiei.
Pentru realizarea acesteia, or